Veaceslav Gurski, un român din Basarabia, fost sportiv de performanță, se zbate pentru a-și menține clubul de caiac-canoe la Viena. Multă pasiune, mult suflet și dorința de performanță a lui au dus la rezultate remarcabile cu copiii pe care îi antrenează în capitala Austriei. Medaliile și locurile fruntașe pe podiumul competițiilor din Austria nu sunt de ajuns pentru a-și continua activitatea.
Românul are nevoie de ajutorul comunității, pentru că instituțiile și autoritățile din Austria, Moldova sau România aproape că nu îl bagă în seamă. Nu are nevoie de milioane de euro, ci doar de oameni care să-l susțină financiar pentru a-și depozita bărcile și a continua activitatea cu copiii.
”Din 2 ianuarie 2022 am să fiu nevoit să întru în greva foamei și să atrag atenția societății la problema clubului nostru. Alte variante nu am…”, ne-a declarant el într-un interviu.
Iată povestea unui om care se zbate pentru a scoate campioni, departe de țară.
Cum vă numiți, de unde sunteți originar și de cât timp ați plecat în străinătate?
Mă numesc Veaceslav Gurski sunt din Republica Moldova, dar sunt și cetățean al României.
Sunt plecat din țară de aproape două decenii. Am emigrat ca și majoritatea celor ce emigrează, în căutarea unei vieți mai bune. Cunoașteți și dumneavoastră situația economică precară de pe ambele maluri ale Prutului. Lipsa de perspectivă pe viitor pentru mine cât și pentru copiii mei.
Am plecat fără să mai conteze faptul că am făcut liceul cu profil sportiv și apoi o facultate, atât eu cât și soția. De meserie suntem profesori de educație fizică și antrenori, fiecare în disciplina sa sportivă care a practicat-o pe parcursul mai multor ani.
Eu sunt antrenor de caiac-canoe și soția e antrenoare de natație.
Cu ce v-ați ocupat de când ați plecat?
Cam ca toată lumea care emigrează în alte țări și începe de jos. Începând cu munci necalificate, curățenie etc. apoi am fost partener în două afaceri. Am fost investitor într-un local și într-o companie de transport (taximetrie).
Știam însă tot timpul, că nu asta e menirea mea pe acest pământ .
De când ați început viața sportivă?
Am început să fac sport practic de mic copil, judo, fotbal, hipism, dar când am ajuns la clubul de caiac-canoe am simțit că aceasta este pentru mine.
Să știți, eu la mulți cu care comunic le spun, să nu insiste și să pună presiune pe copil când merge vorba de a alege o disciplină sportivă.
Copilul trebuie să probeze mai multe sporturi și el va avea o presimțire care i se potrivește. Numai atunci va face performanță, altfel va merge la antrenamente numai pentru că părinții își doresc să facă un sport.
Practic de la vârsta de nouă ani am urcat în canoe din care nu mai cobor nici în prezent. După doi ani cât am stat în clubul din satul în care sunt născut, antrenorul mi-a propus să merg la liceul – internat cu profil sportiv din Chișinău și să îmi continui pregătirea acolo .
Antrenorul mi-a explicat care este programul acolo, că voi avea posibilitatea atât să-mi fac studiile școlare cât și să fac două antrenamente pe zi și pe parcursul vacanței de vară să merg în contamente unde voi face antrenamente de trei ori pe zi.
Eu nu mai visam să ajung la acel liceu, mai ales că după jocurile olimpice din 1988 din Seul antrenorul i-a invitat în sat pe dublii campioni olimpici la canoe dublu la 500m și 1000m la acele jocuri olimpice, pe Nicolae Juravschi și Victor Reneischi.
Am avut ocazia la 11 ani să-i văd pe viu, astfel de valori ale sportului de canoe și medaliile lor de aur. Din acea zi visul îmi era numai unul, jocurile olimpice.
Ajungând la liceu zi de zi trageam ca să ajung la țelul meu, dar din păcate nu a fost să fie. Începând de la vârsta de 14 ani nu am mai coborât de pe podiumul de premiere cât la canoe dublu atât și la simplu. Nu a mai fost o competiție să nu fiu premiat. Îmi amintesc chiar și prima mea experiență cu participarea noastră la regata de la lacul Herăstrău din București, care nu am s-o uit niciodată.
Pentru mine atunci pe vremuri să ajungi la București, era egal cu o plecare peste hotare. Vă închipuiți, după comunism, URSS, România București era pentru noi ”wau”.
Cel mai important pentru mine cât și partenerul meu de la canoe dublu a fost la premiere. Am fost premiați de marele Ivan Paitzachin, de care mereu auzeam de la antrenorul meu din liceu.
Antrenorul tot mereu îmi spunea, că dacă voi munci mult voi ajunge ca Ivan Paitzachin și eu munceam ca un nebun de zi de zi.
La vârsta de 17 ani am ajuns să fiu în rezervă la echipa națională și primeam chiar și o Bursă de sportiv care era cam prețul unei perechi de adidași pe atunci. Au venit vremuri foarte grele din punct de vedere financiar și am pus vâsla în cui cum se spune și nu numai eu, ci foarte mulți din colegii mei.
Cum și când a început activitatea sportivă în Austria?
Fiind în Austria, în 2015, am găsit un club, PSV Wien și m-am decis să mă înscriu la acel club să fac canoe din plăcere, pentru suflet, dar vulcanul care mocnea în mine a erupt din nou. Făceam antrenamente doar pentru mine, slavă Domnului, am învățat multe de la antrenorul meu, antrenor emerit a URSS și RSSM care l-a avut elev char pe Nicolae Juravschi.
În 2016 la maratonul internațional de canoe organizat de către clubul PSV Wien am participat și eu, m-am urcat pe podium la premiere ocupând locul trei la distanța de 21km. Primele două locuri au fost ocupate de doi sportivi din Ungaria cu vârste cuprinse între 21 și 24 de ani și eu care aveam 39 de ani la acel moment.
Am devenit concomitent și campion al Austriei la maraton. Tot în același an am ocupat locul secund la campionatul Austriei la sprint, distanța 200m, 500m și 1000m ,locul întâi la campionatul Vienei și astfel de la an la an.
Când v-a venit idea de a înființa un club pentru copii?
Eram conștient că avansez în vârstă și tot mai greu îmi este să fac față încărcaturii fizice prin care trece organismul unui sportiv atât în timpul de pregătire cât și în timpul concursurilor.
În 2018 din cauza că nu-mi găseam un loc de muncă în calitate de antrenor, cu toate că am trimis CV-ul meu pe la toate cluburile din Austria și deja mă cunoșteau de pe la concursuri pe la care am participat, dar fără nici un succes, am decis să înființezi un club de canoe.
Am început a căuta un loc unde să pot depozita bărcile, care urmau a fi cumpărate numai după ce găsesc un loc pe malurile Dunării vechi din Viena.
M-am adresat prin scrisori unde a fost și unde nu a fost posibil dar fără succes să obțin un teren pentru clubul pe care doream să-l înființez.
În decembrie 2018 după o întâlnire cu președintele asociației de canotaj a Vienei am făcut un contract de închiriere a unei hale de la asociația lor și din 10 mai 2019 de când am înființat eu clubul de canoe ”Jugendsportverein Der Olympischen Reserve Kanu” îmi depozitezi bărcile care le-am procurat eu personal.
Am și o barcă care mi-a fost donată clubului de un concetățean de a nostru din orașul Carcalui, Valentin Dumitrache, fost sportiv și el care locuiește în prezent în orașul Graz.
Am început în 2019 cu fiul meu în vârstă de 9 ani și încă un băiat de aceeași vârstă, dar din păcate cu începutul pandemiei din 2020 s-a lăsat și nu a mai venit la antrenamente.
Fiul meu a continuat și în 2020 a devenit campion a Austriei și Vienei la categoria lui de vârstă. Tot în acest an s-au mai înscris încă 6 copii care pe parcursul verii i-am învățat să meargă pe canoe și să mă credeți nu este asa de simplu să stai într-un genunchi și să vâslești numai dintr-o parte și barca să alunece numai înainte.
La începutul lunii septembrie 2020 au participat toți la campionatul Vienei unde au ocupat numai locuri unu și doi la categoria lor de vârstă.
În 2021 am continuat antrenamentele și deoarece au cam fost închise granițele din cauza pandemiei, la clubul meu au mai venit copii. Eu vara organizam tabără sportivă săptămânală unde copiii învățau sa meargă pe o canoe și erau practic toată ziua la club deoarece aveau și masa de la prânz la un restaurant din vecinătatea clubului.
Mulți din acești copii au fost pasionați de canoe și au rămas în club care și în prezent vin la antrenamente zilnic. În club sunt mulți copii care în viitor vor avea rezultate foarte bune. Eu pe mulți din ei îi văd și bogata experienta care o am îmi permite să îi miros, cum se spune, care și ce performanță vor avea.
Cu ce probleme vă confruntați în prezent?
Ne confruntăm și cu multe neajunsuri, că nu avem un teren direct la marginea Dunării vechi și în plus, asociația de canotaj a Vienei nu mai dorește să ne închirieze începând cu 1 ianuarie 2022 hala în care îmi depozitam bărcile mele.
Federația de caiac-canoe a Austriei, ministrul sportului din Austria cât și alte organizații responsabile de spațiile de pe malul Dunării vechi sau ale Insulei la care m-am adresat de nenumărate ori tot îmi refuză motivând că nu au spații libere pentru cluburi sportive mai ales la cele private, cum s-a exprimat unul din ei.
Unii mă tot trimit la un centru de canotaj pentru profesioniști care este practic la suburbia orașului Viena, care să ajungi la el cu transportul public durează o oră.
Niciun părinte nu acceptă ca copiii lor să meargă la antrenamente pierzând o oră într-o direcție numai, dar să nu uităm că se mai adaugă și o oră pentru întoarcerea acasă.
Știind cum e programul orelor la școală în Austria practic ne obligă să întrerupem activitatea. Pentru a face performanță ar fi necesar, în primul rând, un club sportiv ușor accesibil de doritorii de a face sport dar și să reușească sa facă și carte. Să nu se piardă 2 ore prin transportul în comun pentru a ajunge la club și acasă.
Ați găsit o asemenea locație?
O astfel de locație eu am găsit la Brigittenauerbucht, în apropiere de stația metroului U1 Donauinsel, dar din păcate nu îl putem obține pentru clubul nostru.
Pentru clubul nostru ar trebui și o susținere financiară. Sursele financiare care sunt din cotizarea anuală a membrilor clubului sunt insuficiente pentru toate necesitățile clubului. Avem nevoie de achitarea asigurării la autobuzul cu care mergem la competiții.
Autobuzul l-am primit donație cu contribuția domului Alexandru Simionov de la ambasada Republicii Moldova din Austria, care sincer să fiu, mi-a scos o povară de pe umeri, cu ce transport să ducem bărcile și atleții la competiții.
Mai avem nevoie de revizia tehnică care trebuie făcută anual etc. Plus la toate și chiria halei in care depozităm bărcile clubului și din câte mai multe bărci avem nevoie din această cauză crește și prețul chiriei.
Unde puteți fi contactat?
Cine dorește să ne fie sponsori la clubul nostru ne poate contacta la e-mail [email protected] sau dacă sunt doritori de a face donații pentru club o pot face la numărul de cont a clubului.
Este Bank AT25 2011 1840 9944 9600
Ce veți face dacă nu reușiți să găsiți un sponsor?
Dacă nu o rezolv până la sfârșitul lunii decembrie, nu am unde să depozitez bărcile. Din 2 ianuarie 2022 am să fiu nevoit să intru în greva foamei și să atrag atenția societății la problema clubului nostru. Alte variante nu am. Eu nu deschid magazin de droguri, ci un club pentru sport pentru sănătatea copiilor.
Andi Rădiu