Consiliul Judeţean Maramureş reia în perioada 10-12 mai 2019 tradiţia celebrării sentimentelor patriotice şi cinstirea obiceiurilor maramureşene la poarta maramureşeană amplasată în parcul Laaer Vald din Viena. O delegaţie condusă de vicepreședintele Consiliului Judeţean Maramureş, Doru Ioan Dăncuș alături de consilieri județeni, primari și reprezentanți ai aparatului de specialitate, împreună cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș și Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania” va fi prezentă în Viena pentru a se întâlni cu oficialităţile vieneze, cu comunitatea românească din zonă.
În prima zi delegația oficială se va întâlni cu oficiali vienezi şi reprezentanţii comunităţii româneşti din Viena. Doamna consilier local, Ramona Miletic va fi reprezentantul diasporei care va mijloci derularea cu succes a evenimentelor propuse a fi organizate în această perioadă.
“Reluăm o acțiune începută de predecesorii noștri, care a fost întreruptă. În acest sens, în contextul Zilei Europei și a deținerii președinției Consiliului UE de către România, considerăm că este un mod benefic de a promova județul, dar și de a întări relațiile pe care administrația județeană le dezvoltă cu autoritățile din Viena. Ne dorim să reabilităm Poarta maramureșeană din Viena și să organizăm un eveniment special în jurul porții, la care să participe administrația locală și cetățenii sau turiștii aflați în tranzit prin Viena, dar și românii din Diaspora. Alături de delegația maramureșeană, vom marca Ziua Europei într-un mod aparte, încercând să îi aducem pe toți cei prezenți mai aproape de valorile noastre tradiționale prin cântec, port popular și meșteșuguri”, a declarat Doru Ioan Dăncuş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.
Turiştii şi românii din comunitatea vieneză sunt invitaţi duminică, 12 mai 2019 să participe cu mic cu mare la toate evenimentele din program:
- 09.30 Sfințirea Porții maramureșene de la Viena (parcul Laaer Wald, Bohmischer Prater); discursuri oficialități.
- 30 Participare la Liturghia creștinească din Biserica Ortodoxă românească din Viena, preot paroh Dura (locația Simmeringer Hauptstraße 161, 1110 Wien, Austria)
- 30 – 16.00 Celebrarea “Porții maramureșene de la Viena“ (locație esplanada din fața bisericii), program artistic susținut de Ansamblul Folcloric Național Transilvania, degustări de produse tradiționale, întâlnire cu românii din diaspora
- 15:00 – 16:00 Intervenție în direct la TVR Cluj în cadrul unor emisiuni de tip talk-show care conține rubrici de interes din domeniul cultural, politic, științific. Locația Biserica Ortodoxă din Viena, Simmeringer Hauptstraße 161, 1110 Wien, Austria.
Poarta maramureșeană a devenit o atracție turistică și un loc de întâlnire anuală a românilor din Austria, în preajma Zilei Europei.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș
Maramureșul salută românii din Austria: ”Vă așteptăm să vă întoarceți acasă de sărbători!”