Sari la conținut

Consilierul pentru sănătate al orașului Viena: ”Măsurile care urmează sunt clare. Vaccinații vor găsi o situație de viață diferită de cei nevaccinați”

16/08/2021 10:39

Consilierul pentru sănătate al orașului Viena, Peter Hacker, consideră că persoanelor nevaccinate li se poate interzice accesul în facilități de agrement sau sport. „Nu va fi evitat faptul că intră doar persoanele vaccinate”, a spus politicianul de la SPÖ, citat de vienna.at.

Consilierul pentru sănătate al orașului Viena, Peter Hacker (SPÖ), este în favoarea unei înăspriri semnificative a măsurilor pentru persoanele nevaccinate, având în vedere al patrulea val de coronavirus. ”Mai avem patru până la șase săptămâni pentru a crește rata de vaccinare”, a spus el pentru Kronen Zeitung (ediția online).

După această perioadă de timp, se va decide ”cu ce consecințe va veni al patrulea val”, a spus Hacker. ”Măsurile care urmează sunt clare. Vaccinații vor găsi o situație de viață diferită de cei nevaccinați”, a subliniat Hacker. 

Certificatele digitale COVID, singurele documente sanitare recunoscute la trecerea frontierei începând din 13 august

”Dacă numărul infecțiilor crește și acestea vor crește la începutul școlii, atunci, de exemplu, profesorii nevaccinați vor preda cu măști”. Calculele pentru orașul Viena presupun o creștere accentuată a numărului de infecții în a doua jumătate a lunii septembrie, a declaratHacker pentru Agenția de presă austriacă – APA. 

”Al patrulea val va veni cu adevărat atunci când școlile se vor deschide și vremea se va înrăutăți din nou”, a mai spus el.

În ceea ce privește interdicțiile de intrare planificate pentru persoanele nevaccinate, consiliul orașului ”Mai bine au acces doar persoanele vaccinate decât să fim nevoiți la un alt lockdown. Nimeni nu mai vrea să vadă un blocaj”.