Sari la conținut

Comentariul lui Caramitru: ”Bandiții de la poarta Schengen”

07/12/2022 10:33 - ACTUALIZAT 14/12/2023 21:57

Cancelarul și ministrul de interne austriac (dar nu numai ei, cam toată elita Austriei) sunt niște bandiți care mimează o așa zisă “civilizație”. Nu. Sunt la același nivel de hoție și ticăloșie ca ultimii interlopi. Acum, cu votul pe Schengen, au dat jos măștile.

Blocarea României în Schengen vine din 2 motive simple de tot. Primul – ordin direct de la il capo, șeful interlopilor din Viena, Vladimir Putin. Al doilea – vor să ne fure gazele din Marea Neagră.

Politicienii interlopi austrieci și-au vândut de mult și sufletul și țara la ruși. Pe foarte foarte mulți bani. Politicienii din București, în comparație, sunt niște sfinți imaculați. Când auzim o decizie din Viena sau un cancelar sau ministru vorbind – de fapt vorbește un general KGB alcoolic, nu prea inteligent, care papușază personajele astea. Există țarul Putin și generalul KGB, probabil un pic alcoolic, responsabil de oblastul austriac, atât.

Și rușii ne vor răul, nu de azi de ieri ci de câteva sute de ani. Vor să fim izolați și în mizerie la marginea Europei ca să ne înghită ei. Și – când vor ataca – vor să fie granița închisă de sclavul lor Orban ca să nu ne poată ajuta polonezii. Austriecii, obedienți, îi ascultă. Pe bani, pe foarte mulți bani!

Dar mai e ceva. Banditismul economic. Furtul resurselor României de către austrieci prin firmele lor, la o scară inimaginabilă. Acum, cu Schengen, șantajul a ieșit la suprafață. Problema acum e cu gazele. Povestea e simplă:

  • – În primul rând, de la privatizare până acum, OMV a tăiat producția de gaze și petrol extrase de Petrom la jumătate. De asta avem criză energetică în România – pentru că austriecii au tăiat resursele noastre ca să fim dependenți de importuri de la șefii lor ruși. Și le-au tăiat și mai mult fix înainte de războiul din Ucraina. A venit ordinul de la Moscova.
  • – Între timp s-au găsit enorm de multe gaze în Marea Neagră. Asta înseamnă că putem și trebuie să devenim puterea energetică a zonei – să exportam noi la ucraineni, moldoveni, bulgari, sârbi, unguri – nu rușii. Statul român a luat jumătate din compania care trebuie să le exploateze, cealaltă jumătate e la OMV. Care – atenție – REFUZĂ să ia decizia de investiție până la sfârșitul anului (cum e contractul). Au anunțat clar că blochează proiectul dacă nu primesc ei gazele astea în Viena – nu cumva să rămână în România, noi să devenim o putere economică și regiunea să scape de gazele rusești.

Asta e condiția lor acum – ne dați TOATE gazele și vă băgăm – poate – în Schengen. Dacă nu – nu.

Situația e gravă și trebuie să înțelegem că suntem în război acum cu Austria. Atacul lor asupra noastră e prea violent ca să nu răspundem. Și avem arme. Fără Petrom – OMV nu există. Fără BCR – Erste nu există. Fără OMV și Erste – Austria nu există. Trebuie loviți direct în interesele lor economice din România.

Putem naționaliza Petrom de exemplu (la fel cum au făcut Germania sau Italia cu rafinăriile rusești, facem și noi la fel asta e). Sau măcar le creștem redevențele pe petrol de 4-5 ori, intră în insolvență și îi cumpăram pe un leu. Putem să dăm statul austriac în judecată la curtea de justiție europeană pe discriminare și încălcarea tratatelor (că asta fac cu Schengen) și să cerem câteva miliarde pentru costul economic suferit de noi plus forțarea intrării în Schengen.

Însă – ca să facem toate astea – trebuie să avem demnitate. Să înțelegem o dată pentru totdeauna că cetățenii din vest nu sunt mai inteligenți, mai grozavi sau mai cinstiți decât noi din est. Suntem la fel – nici mai buni nici mai răi – toți avem aceleași drepturi că suntem și unii și alții cetățeni europeni. Nu trebuie să mai tolerăm rasismul, banditismul și mizeriile astea.

Cerem respect. Și oferim respect doar dacă suntem și noi respectați. Și dacă suntem atacați ripostăm, foarte dur dacă e nevoie și dacă nu vor să înțeleagă altfel.

Pentru publicare în ”Ziarul Românesc Austria”,
Viena, Dec. 7, 2022

Andrei Caramitru


* Menționăm că textul reprezintă opinia autorului, nu a Ziarului Românesc Austria. Materialul a fost publicat respectând dreptul fundamental la liberă exprimare