Sari la conținut

Cioburi de sticlă în conserve de pește, magazinele retrag produsul de la vânzare

18/04/2023 18:11

Cioburi de sticlă în conserve de pește, magazinele din Austria retrag produsul de la vânzare. Din cauza unei posibile contaminări cu sticlă, Hofer trebuie să retragă un produs care era disponibil în toate magazinele. Hofer și furnizorul său VOG AG retrag articolul „Specialitate de anșoa Gourmet – Varietate Provenciale”, cu data limită de consum 26.10.2023, din motive de precauție pentru protecția consumatorilor.
Citește și: Cine este obligat să facă declarația de venit în Austria, iată când trebuie făcută

Cioburi de sticlă în conserve de pește

După cum informează compania, din cauza posibilei contaminări cu cioburi de sticlă, nu se recomandă consumul produsului menționat cu data limită de consum corespunzătoare. Specialitatea de anșoa ”Provenciale” a fost disponibilă în toate sucursalele austriece ale HOFER KG începând cu luna octombrie 2022. Vânzarea produsului a fost oprită imediat.

Produsul poate fi returnat în toate magazinele HOFER. Clienților li se va rambursa, bineînțeles, prețul de achiziție chiar și fără factură. Acest avertisment nu implică faptul că pericolul a fost cauzat de producător, fabricant sau distribuitor.

Pentru întrebări, Centrul de servicii pentru clienți HOFER poate fi contactat telefonic la numărul (+43) 5 70 30 355 00 (luni-vineri 07.15-20.00 și sâmbătă 07.15-18.00).

surse: heute.at, ZiarulRomanesc.at