Sari la conținut

CFR Călători reia cursele internaționale: ”Cu Austria negociem separat, pentru că am avut deja ultima cooperare foarte bună”

Etichete:
05/06/2020 08:17 - ACTUALIZAT 14/12/2023 23:02

Trenurile internaţionale de lung parcursar putea să reintre în circulaţie la 1 iulie, CFR Călători aflându-se în discuţii cu ceilalţi parteneri pentru reintroducerea garniturilor pe relaţiile cu Austria, Ungaria, Bulgaria, Moldova şi Ucraina, a declarat, pentru Agerpres, directorul general al companiei, Dan Costescu.

În ceea ce priveşte reluarea legăturii feroviare cu Austria, directorul CFR Călători a precizat că se doreşte devansarea termenului de 1 iulie, însă pentru trenul IR „Dacia” discuţiile vor fi tripartite, deoarece este necesar şi acordul Ungariei, întrucât trebuie tranzitat teritoriul acesteia.

„Cu Austria negociem separat, pentru că am avut deja ultima cooperare foarte bună cu ei şi negociem separat. Ne-am dori să devansăm cumva acest termen de 1 iulie cu ‘Dacia’, pentru că am văzut că există cerere, dar chiar dacă negociem cu Austria de fapt nu putem să trecem de acordul Ungariei, pentru că trebuie să tranzităm teritoriul său, deci cumva discuţiile pentru Dacia vor fi tripartite”, a explicat el.

În urma reglementărilor în vigoare cu privire la combaterea epidemiei Covid-19, circulaţia în trafic internaţional a trenurilor CFR Călători este momentan suspendată. Dan Costescu a dat asigurări că vor fi păstrate rutele pe care au circulat trenurile internaţionale înainte de declanşarea pandemiei de Covid-19.

„La trenurile internaţionale în principiu sunt aceleaşi rute şi le putem împărţi şi după partenerii cu care lucrăm şi care sunt Ungaria, Bulgaria, Austria – dacă luăm în considerare ‘Dacia’ care merge până la Viena – Moldova şi Ucraina, de fapt vecinii noştri – şi cu ei suntem în diverse faze. Noi le-am anunţat hotărârile care s-au luat la nivel naţional de autorităţi pentru a redeschide traficul internaţional.

Aveam discuţii tehnice şi înainte, pentru că ştiam că acest moment va veni şi atunci am vrut să ne clarificăm din timp problemele tehnice. Rutele cele mai interesante, evident, sunt cele spre vest şi oarecum şi cele spre sud. Avem de la Ungaria răspunsul că la ei încă nu s-a clarificat data de la care se va relua. O estimare că după 20 iunie, cel mai probabil la 1 iulie, vor fi gata să reia toate trenurile pe care le-am avut – cele de lung parcurs, pentru că noi cu Ungaria mai avem şi o grupă de trenuri pentru micul trafic de frontieră, funcţie făcută de automotoare, mai micuţe, unde oamenii trec între localităţile noastre şi cele din Ungaria, pe diverse rute, de exemplu de la Oradea către Debrecen, dar şi alte destinaţii locale.

Dar, revenind la cele de lung parcurs, ele sunt în principiu, fără să avem o confirmare fermă de la ei, planificate pentru data de 1 iulie”, a menţionat şeful operatorului naţional feroviar de călători.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

https://www.gazetaromaneasca.com/integrare/italia/italia-a-inregistrat-in-ultimele-24-de-ore-mai-putine-cazuri-noi-de-coronavirus-decat-romania/