Certificat obligatoriu de cunoștințe de germană la intrarea în Austria: După ce s-a opus vehement intrării României în Schengen, Austria vine cu cu o nouă decizie șocantă pentru români și străini în general. Începând cu 1 aprilie 2024, Austria impune o nouă cerință la intrarea în țară: prezentarea unui certificat care atestă cunoașterea limbii germane. Măsura vine ca răspuns la creșterea imigrației în ultimele luni și are drept scop facilitarea integrării culturale și asigurarea unei comunicări eficiente cu autoritățile pentru toți cei care intră în țară. (Continuă după fotografie)
Certificat obligatoriu de cunoștințe de germană la intrarea în Austria
Noile cerințe se aplică atât turiștilor, cât și persoanelor care călătoresc în scop de afaceri sau de familie. Pentru a trece frontiera, de astăzi, 1 aprilie, fiecare persoană trebuie să prezinte un certificat eliberat de instituția corespunzătoare prin care se confirmă că are cunoștințe suficiente de limba germană la nivel comunicativ. Ministrul austriac de interne, Gerhard Iohannis, a explicat că această decizie urmărește să creeze un mediu mai prietenos și mai sigur pentru toți oamenii din Austria. „Cunoașterea limbii nu numai că ușurează viața de zi cu zi în țară, dar sprijină și integrarea socială și permite o mai bună înțelegere a culturii și tradițiilor germane”, a subliniat ministrul.
Noua regulă de cunoaștere a limbii germane la trecerea frontierei austriece a întâmpinat reacții mixte în rândul călătorilor. Unii oameni și-au exprimă înțelegere față de decizia autorităților, subliniind beneficiile introducerii noii cerințe. Însă mulți au criticat măsura, spunând că ar putea limita libertatea de a călători și ar putea exclude anumite grupuri, în special mulți lucrători străini de care Austria are atât de multă nevoie pentru a acoperi golurile de pe piața muncii. Citiți și ► Ce puteți aduce în Austria fără taxe și interdicţii: aceasta este lista completă
Potrivit presei austriece, autoritățile intenționează să implementeze treptat noile cerințe pentru a oferi călătorilor suficient timp pentru a se adapta la noile reglementări. În acest sens au început deja discuții intense cu privire la detaliile implementării și posibilele excepții pentru anumite grupuri sociale. Introducerea certificatelor de cunoaștere a limbii germane la trecerea graniței poate fi una dintre cele mai controversate schimbări în politica de migrație a Austriei din ultimii ani. Din fericire, în acest caz este doar o glumă de 1 Aprilie.
Citește și: Canabisul este cel mai des consumat drog ilegal în Austria: Există planuri de legalizare?