3.500 de persoane au participat la liturghia de Paște organizată în centrul orașului Miercurea Ciuc. Imaginile impresionante arată cum oamenii stau la distanță, aliniați, cu coșurile cu bucate aduse la sfințit.
În alți ani, slujba de Paștele catolic se desfășura doar în fața Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc, însă în acest an, pentru a putea participa mai multă lumea în condiții de siguranță, autoritățile au extins zona. Astfel, a fost blocată circulația pe două bulevarde din centru, scrie Agerpres.
Oamenii au venit cu coșuri pline cu bucatele pentru Paști la sfințit și s-au așezat în ordine, într-o zonă în formă de cruce care s-a întins pe doi kilometri. Organizatorii au împărţit măşti de protecţie celor care nu aveau şi s-au asigurat că se păstrează distanţa fizică. Autoritățile le-au cerut oamenilor să desemneze o singură persoană din familie care să participe la ceremonial.
Slujba a fost transmisă și online și s-au pus difuzoare care să transmită slujba și oamenii să o poată asculta din case. „Acest moment e unul plin de bucurie, de eliberare spirituală că putem fi aici, împreună. Iisus a spus: «Unde doi sau trei oameni se aduna în numele meu, acolo sunt şi Eu». Aici suntem mai multe mii. Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să pună capăt acestei pandemii şi ca traiul în această ţară să se îmbunătăţească. Vă dorim Sărbători Pascale binecuvântate tuturor”, a spus preotul Darvas-Kozma József care a condus ritualul.
Oamenii şi-au exprimat bucuria şi recunoştinţa că au putut lua parte, chiar şi în aceste condiţii, la un eveniment foarte important pentru oraş, în contextul în care anul trecut acest ritual a fost anulat, iar slujba de sfinţire a fost transmisă online, din cauza pandemiei de COVID-19.
“Este ceva extraordinar. Am aşteptat acest moment şi văd că se realizează. Îmi pare bine să văd oameni de ordine care întotdeauna ne-a ajutat la acest eveniment, iar acum îşi fac treaba cum trebuie. Aşa că suntem foarte fericiţi, aproape nu am cuvinte. Ne întâlnim foarte rar, nu prea ieşim din casă, iar acum ne-am întâlnit cu oameni pe care nu i-am văzut de un an de zile. Nu îmi doresc decât să se termine, sper ca în câteva luni să se termine”, a spus un bărbat care participa la eveniment, potrivit Agerpres.
Un al locuitor al oraşului a mărturisit că este o zi a bucuriei şi “este un semn că mergem într-o direcţie bună”, în vreme ce o femeie a spus, cu lacrimi în ochi, că ″Învierea înseamnă speranţă, iar faptul că ne-am întâlnit astăzi, ne dă speranţa că vom trece cu bine peste tot”.
În fiecare an, de Paște, la Miercurea Ciuc, se ține tradiția sfințirii bucatelor în aer liber.
sursa foto: Consulatul Maghiar la Miercurea Ciuc