Sari la conținut

Cea mai mare zonă de schi din regiunea Austria Inferioară, invitație GRATIS pe pârtii: ”Nu e o glumă, vom redeschide în week-end”

16/05/2019 09:34

O staţiune de schi din Austria a anunţat miercuri că îşi redeschide pistele în acest week-end (18-19 mai), un eveniment fără precedent pentru mijlocul lunii mai, care este însă posibil după căderile de zăpadă din ultimele zile. „Nu e o glumă, vom redeschide pistele în week-end”, anunţă reprezentanții staţiunii Hochkar, un domeniu din Alpii austrieci situat la o altitudine cuprinsă între 1.300 şi 1.800 de metri, la aproximativ 150 de kilometri vest de capitala Viena.

”Cea mai mare zonă de schi din regiunea Austria Inferioară îi invită pe toți să vină. Hochkar Bergbahnen și-au mobilizat angajații pentru un week-end. Schiatul la jumătatea lunii mai nu a avut loc niciodată în istoria acestei stațiuni de schi.”, scrie presa austriacă, care adaugă că intrarea pe piste și folosirea instalațiilor sunt GRATUITE.

Dacă anterior s-a confruntat cu semne timpurii de secetă în aprilie, cu precipitaţii scăzute şi temperaturi de peste 25 de grade celsius, mica republică alpină se confruntă de două săptămâni cu un episod hibernal neobişnuit. Acesta s-a tradus prin căderi de zăpadă de 70 până la 130 de centimetri în timpul sărbătorii „Sfinţii de Gheaţă” (11-13 mai) pe domeniul skiabil Hochkar, din centrul Austriei.”Eram în mijlocul pregătirilor pentru sezonul de vară. Însă „Sfinţii de Gheaţă” ne-au adus temperaturi scăzute şi precipitaţii abundente, ceea ce ne-a dat ideea de a redeschide pistele”, a declarat directorul staţiunii Rainer Rohregger.

Pentru a sărbători acest eveniment, staţiunea de schi a anunţat că accesul la instalaţiile de transport pe cablu va fi gratuit pe parcursul întregului week-end.

Schiatul la Hochkar în mijlocul lunii mai nu s-a mai întâmplat niciodată”, a subliniat Rainer Rohregger. În mod normal, sezonul de schi la Hochkar se încheie pe 7 aprilie.

Austria, fetiță română, rănită grav pe o pârtie de schi, transportată cu elicopterul la Spitalul Universitar din Innsbruck

Etichete: