Sari la conținut

Cea mai în vârstă bucureșteancă s-a vaccinat anti-COVID, la 104 ani: „Vreau să-mi văd strănepotul mare”

29/03/2021 05:29 - ACTUALIZAT 29/03/2021 10:05

Zoea Baltag are 104 ani și s-a imunizat duminică împotriva COVID-19 cu a doua doză de vaccin Pfizer. Spune că nu se gândea că ar putea prinde această vârstă și nici că ar mai putea trăi fără soțul ei, dar cele trei generații care i-au urmat au ținut-o puternică: fiica, nepoata și strănepotul. Cel mic, Tudor, de 11 ani, a fost nedezlipit de străbunica lui și a ținut-o de mână înainte și după vaccin, scrie Libertatea.

„Nu am avut emoții, nu m-a durut. Nici nu am simțit că am făcut vaccinul”, spune Zoea Baltag, imediat după ce a fost imunizată la centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor.

Zoea Baltag a decis singură că trebuie să se vaccineze, dar nicio clipă în familia sa nu s-a pus altfel problema. Toți știu că e singura modalitate de a scăpa de pandemie. Iar pe Zoea Baltag a motivat-o Tudor, strănepotul ei de 11 ani.

„Am vrut să-mi văd strănepotul mare, pentru el am vrut să trăiesc mai mult. E frumos, e cuminte. Fără soțul meu, viața nu prea a mai avut rost. Nici nu mă gândeam să trăiesc eu atâția ani după ce a murit el, de una singură. Dar având pe Tudor și pe nepoata care a avut grijă de mine și pe fiica mea, care m-au luat la ei, am avut o viață bună”, a spus femeia.

„Singura soluție ca să scap de acest microb este vaccinul”, spune femeia de 104 ani, care îi îndeamnă să se imunizeze pe toți cei care nu au făcut-o încă.