Sari la conținut

Ce se întâmplă cu românii din afara țării: dominați de idei mărunte și lideri de carton

19/02/2019 16:39

Andi Rădiu

Comunități fără idei, fără un viitor, lipsite de imaginație și rupte de realitate. Cam așa simt eu în momentul de față comunitățile românești din afara țării. După campaniile împotriva ”băsiștilor”, după ”puie monta”, ”puie PSD” și ”jos ciuma roșie” se pare că nimeni nu se mai poate concentra pe chestiunile importante ale diasporei române. Ca și cum energia și entuziasmul au fost consumate pe nimic.

Ce se întâmplă practic printre românii din afara țării? Unde este acea diaspora care a învățat din ”experiența străinătății”, care a studiat la universități mari, care a lucrat la societăți de prestigiu? Unde sunt muncitorii care au înțeles randamentul unei firme din capitalism, unde există spiritul inventiv pe care ți-l dezvoltă traiul într-un stat civilizat? Nici urmă de așa ceva, dacă te uiți la cum se comportă comunitățile din diaspora. Triumfă comoditatea, pe vremuri numită mămăligă.

Pe fondul acestei inactivități, apar așa-zișii „lideri”. Fără să am intenția de a jigni pe cineva, ”căpeteniile” diasporei sunt marea majoritate persoane fără studii superioare, lipsă pe care încearcă să o compenseze cu niveluri de ipocrizie și viclenie care merg uneori până la ticăloșie. S-a creat o clasă de oportuniști – pentru că sunt mulți – care au o obsesie evidentă: să se ”dea mari”, în străinătate și în țară, iar pentru asta sunt în stare să pupe papucul oricărui mini sau microsultan nu numai de la partide, dar și de la orice obscur ong. Practic, așa fac ei fotosinteza, numai dacă în jurul numelui lor, deja poleit cu titluri din diaspora (deja banalizate) strălucește și vreun titlu, cât de mic, de ”vice”, ”responsabil”, ”împuternicit” al vreunei coterii cu adresa .ro.

Le mai iese un spectacol, o ”tradiție și un obicei” prin vreo piață, o fanfară pe la vreun cimitir și câte o petrecere cu vedete și artiști care gâfâie și la playback și care în țară nu ar aduna mai mult de 20 de persoane într-o sală. Iar ambasadele și consulatele nu pot refuza prezența la asemenea chermeze, pentru că li s-ar reproșa că nu sunt aproape de comunitate.

Vin alegerile europene, dar pentru diaspora nu există interes, pentru că la europene nu prea se votează. Acolo unde s-ar putea găsi grupuri interesate, dăm de activiști înfierbântați de sloganuri vechi –  gen ”jos cutare” sau ”puie cutare” – sau noi – cu „plus…” și „minus…”, dar tot sloganuri amăgitoare.

Cert este că unii chiar ar fi interesați. Am stat de vorbă cu un tânăr de 22 de ani, care trăiește și muncește într-o țară civilizată, și după ce l-am întrebat de ce nu votează acolo pentru europarlamentare, el mi-a răspuns că România e casa lui.

”Am plecat pentru că nu pot efectiv să locuiesc într-o țară care momentan nu îmi oferă un viitor ca tânăr, dar cred că totul se poate schimba și împreună putem schimba totul. Doresc să votez pentru România deoarece acolo este casa mea, acolo am crescut, acolo m-am educat și eu cred că exilul nostru nu trebuie să fie unul permanent, ci temporar. Sunt de părere că pentru a avea un viitor bun, trebuie înainte de toate să luptăm pentru țara noastră.”, mi-a răspuns el. Diaspora nici nu ar trebui luată ca o entitate aparte. A fost odată. Acum e mai degrabă o populație care face naveta. Suntem un popor de navetiști.

Poate și pentru că e atât de conectată la România, diaspora trage de acolo și reziduri. Ne-am pierdut prospețimea. Diaspora a devenit gri, cu un iz ușor de mucegai. Toată această atmosferă demoralizează pe oricine să mai considere diaspora ca o șansă a României. Nu învățăm mai nimic din țările unde trăim, pentru că suntem dominați de idei mărunte și lideri de carton.