Pisicile sunt peste tot – pe frigider, în dulap, în poală, pe pernă, uneori chiar pe tastatură. Pentru unii, a avea mai multe pisici e un gest de dragoste și grijă autentică. Dar ce se întâmplă atunci când numărul acestora devine neobișnuit de mare? Psihologia încearcă să înțeleagă ce se ascunde în spatele acestui comportament: este vorba doar despre afecțiune profundă sau și despre o posibilă problemă emoțională care merită atenție? Cu ajutorul a doi psihologi, vom explora care este limita între dragostea pentru animale și un posibil comportament compulsiv. Este important să înțelegem nu doar câte pisici are o persoană, ci cum și de ce trăiește cu ele.
Dragostea pentru pisici: un refugiu emoțional sănătos?
În multe cazuri, relația cu animalele poate reprezenta un sprijin psihologic, un mod sănătos de a găsi sens, rutină și afecțiune în viața de zi cu zi. Pisicile, prin natura lor independentă și discretă, oferă o formă de conexiune care, pentru unii oameni, lipsește din relațiile interumane. Potrivit psihologului Leninha Wagner, citată de Minhavida, prezența mai multor pisici într-o locuință nu are o semnificație universală — contează contextul emoțional și personal al fiecărei persoane. “Nu există un număr standard care să definească excesul. Important este ce reprezintă aceste animale pentru individul respectiv”, explică ea. Pisicile pot simboliza afecțiune fără presiune, sprijin fără condiționare, iar acest lucru poate fi perfect sănătos.
Când devine un semnal de alarmă: acumularea compulsivă
Problemele apar însă atunci când numărul de pisici depășește capacitatea reală de îngrijire. Lipsa igienei, hrănirea insuficientă și riscurile pentru sănătatea atât a animalelor, cât și a persoanei în cauză pot indica o tulburare de tip hoarding (acumulare compulsivă). “Când comportamentul devine excesiv, incontrolabil, poate semnala traume nerezolvate, dolii neprocesate sau o încercare inconștientă de a umple goluri afective profunde”, spune Leninha. În acest caz, pisicile nu mai sunt doar tovarăși de viață, ci devin un mecanism de compensare psihică, iar relația cu ele riscă să devină disfuncțională.
CITIȚI ȘI ► Câinele, sufletul dublu din viața noastră: copil și cel mai bun prieten
Sindromul lui Noe și pericolele unui atașament extrem
Psihologul Rejane Sbrissa adaugă o perspectivă suplimentară, atrăgând atenția asupra așa-numitului „sindrom al lui Noe” — o tulburare psihică asociată cu anxietate, depresie, stimă de sine scăzută și izolare socială. În acest scenariu, pisicile devin proiecții ale sinelui: extensii ale unei persoane care nu se mai regăsește decât în legătura cu animalele. “Persoanele afectate de această tulburare își pun în pericol propria sănătate și siguranță, precum și pe cea a pisicilor, dintr-un atașament excesiv. Nu le mai percep ca pe ființe independente, ci ca pe părți esențiale ale identității lor”, explică Rejane. În acest caz, dragostea se transformă într-un mecanism de apărare inconștient, iar relația devine una dezechilibrată.
Linia fină dintre afecțiune autentică și comportament compulsiv
Iubirea pentru animale este un act nobil și necesar într-o societate care tinde să ignore suferințele celor mai vulnerabili. Însă, chiar și dragostea are nevoie de limite sănătoase. Diferența dintre o relație afectivă și una compulsivă nu constă neapărat în numărul de pisici, ci în calitatea legăturii cu acestea. “Adevărata iubire se vede în grija pentru spațiu, hrană, igienă, bunăstare. Atunci când animalele sunt folosite pentru a acoperi dureri sufletești, iar îngrijirea lor devine secundară, vorbim despre o problemă serioasă”, avertizează Rejane. În aceste situații, nu mai este vorba de pisici, ci de o durere interioară netratată, care are nevoie de suport psihologic — uneori chiar de intervenție psihiatrică.
CITIȚI ȘI ► Ce înseamnă când câinele tău îți linge picioarele, potrivit experților veterinari
Cu empatie, nu cu judecată
Psihologii atrag atenția asupra importanței compasiunii în abordarea acestor cazuri. “Ceea ce pare exagerat din exterior poate fi, pentru cineva, singura formă în care mai simte iubire”, spune Leninha. În loc de etichete și judecăți, e esențial să ne apropiem de aceste povești cu umanitate și deschidere. În concluzie, a avea multe pisici poate fi un semn al unei relații afective sănătoase sau un strigăt tăcut după ajutor. Cheia este să privim dincolo de numere și să înțelegem contextul emoțional în care se dezvoltă această relație. Ca în multe alte aspecte ale vieții, echilibrul rămâne esențial — pentru binele oamenilor și al animalelor deopotrivă.