Sari la conținut

Contaminări cu noul coronavirus în rândul personalului de la Austrian Airlines. Zeci de zboruri au fost anulate

26/06/2022 10:20

Știri AustriaZeci de zboruri anulate de Austrian Airlines – Compania aeriană austriacă Austrian Airlines a fost nevoită să anuleze sâmbătă 52 din cele 360 de zboruri programate în Europa din cauza creşterii numărului de contaminări cu noul coronavirus în rândul personalului său, a declarat un purtător de cuvânt, relatează AFP.

„Membrii ai echipajelor noastre sunt bolnavi. Cazurile de infectare cu coronavirus sunt în creştere”, a anunţat Austrian Airlines.

De asemenea, compania a menționat şi impactul unei greve la centrul de control al traficului aerian din Marsilia, sudul Franţei.

Austrian Airlines a anulat zboruri către Iași. Iată datele comunicate de companie

Numărul cazurilor de COVID-19 a început să crească brusc în ultimele zile în Austria: aproape 7.093 de contaminări au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.

Aceste anulări de zboruri se înscriu într-un context turbulent pentru sectorul aviaţiei.

Șeful Austria Airlines avertizează: „Urmează CREŞTERI ale prețului biletelor de avion”

O grevă a însoţitorilor de bord de la compania aeriană low-cost Ryanair a provocat anularea a zeci de zboruri sâmbătă, mai ales în Belgia, Franţa şi Spania, potrivit unor surse sindicale şi aeroportuare.

Gigantul aerian Lufthansa, compania-mamă a Austrian Airlines, a anunţat joi anularea a peste 3.000 de zboruri în această vară din cauza lipsei de personal, a grevelor şi a COVID-19.

Austria, probleme create de zborurile anulate, sute de pasageri blocați pe aeroportul din Salzburg

Sursa: Agerpres. ZiarulRomanesc.at

Etichete: