Sari la conținut

Cât de mare este riscul să te infectezi când eşti la bordul unui avion

25/08/2020 12:06 - ACTUALIZAT 25/08/2020 12:12

Cât de riscat este să te infectezi cu coronavirus în timpul unui zbor cu avionul? Cercetătorii şi statisticienii din mai multe ţări şi domenii caută răspunsul la această întrebare. Se pare că rata de transmisie la bord este de fapt una foarte mică, conform unui  studiu făcut de Massachusetts Institute of Technology prestigioasa universitate din Statele Unite.

Mai exact, nu ar fi mai periculos decât vizita la supermarket sau un drum cu transportul în comun dacă în avion sunt lăsate libere rândurile din mijloc. Astfel, riscul de infectare în avion poate fi de unu la 7.700 de persoane.

Potrivit studiului realizat de profesorul Arnold Barnett de la MIT, riscul de infectare într-un zbor cu avionul poate fi similar cu pericolul cumpărăturilor făcute într-un supermarket, însă numai dacă toţi pasagerii respectă regulile de prevenţie.

Astfel că dacă toată lumea poartă mască, – rândul din mijloc al avionul rămâne neocupat şi se păstrează distanţa între pasageri, atunci o persoană din 7.700 s-ar putea infecta. În cazul în care avionul are toate locurile ocupate, atunci riscul de infectare creşte, în medie la un caz din 4.300.

Asigurarea că zborurile sunt, în general, sigure din punct de vedere epidemiologic, vine din mai multe surse.

De exemplu, în cadrul unui studiu publicat în urmă cu doar o săptămână în jurnalul american Jama Network Open, o publicaţie a Asociaţiei Americane de Medicină, s-a constatat că 14 dintre cei 102 pasageri aflaţi la bordul unei aeronave care călătoreau spre Germania erau purtători de coronavirus în timpul zborului şi au îmbolnăvit doar alţi doi pasageri în decursul a mai bine de patru ore de

zbor. Uimirea a fost cu atât mai mare, cu cât această cursă a avut loc în luna martie, înainte ca purtarea măştilor să devină o rutină. Totodată, mai multe studii efectuate cu privire la zborurile de repatriere din Wuhan, au arătat că nu a avut loc nicio contaminare la bord în contextul în care pasagerii purtau măşti.

Ce spun specialiştii români

”Riscul este teoretic mai mare într-un avion de linie având în vedere că spaţiul este mult mai mic raportat la numărul de pasageri comparativ cu un supermarket. Dacă persoana potenţial infectată poartă mască de protecţie şi ceilalţi pasageri, la rândul lor, poartă mască de protecţie, cred că gradul de eliminare a acelor particule virale în aer şi ulterior aerosolizarea şi vehicularea la distanţă este semnificativ scăzută”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, infecţionist la Spitalul Militar.

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS: ”Important este ca deplasarea la grupul sanitar să se facă cu mască şi la sfârşitul utilizării grupului sanitar să existe o igienă corespunzătoare a mâinilor şi o igienizare a chiuvetei, de exemplu. Transmiterea bolilor prin intermediul sistemului de aer condiţionat este posibilă, dar marginală din punct de vedere al importanţei pentru sănătatea publică”.

Andreea Moldovan, director medical la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov: ”Aş recomanda ca persoanele în vârstă, persoanele cu comorbiditati, femeiele însărcinate cu sarcină de vârsta mică, persoanele care au alţi factori de risc să evite să zboare cu avionul pentru că este automat un risc suplimentar pe care şi-l asumă. Trebuie să ţinem cont că un zbor durează în medie una sau două ore, cel puţin, astfel încât expunerea este mult mai prelungită”.

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă sunt până la 80 de curse zilnic, iar numărul pasagerilor care au tranzitat aeroportul a fost de 320.000, în luna iulie. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, când s-au efectuat şi 250 de curse zilnic, iar numărul pasagerilor depăşea un milion şi jumătate.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA

Etichete: