Casa din Austria unde s-a născut Adolf Hitler va fi redecorată, pentru a nu mai atrage extremişti, a anunţat ministrul austriac de interne, Karl Nehammer. O firmă de arhitectură va face modificări la exterior, astfel încât să elimine aspectul de fortăreață, care atrage admiratorii neonaziști, scriu agențiile de presă.
Clădirea cu două etaje, având aspect de fortăreață, care reaminteşte de perioada nazistă, este căutată de vizitatori neonazişti încă din anii 1950.
Ministerul de Interne a cerut unei comisii de istorici şi politologi să rezolve problema. Soluția a fost că locul trebuie „neutralizat” în întregime, a declarat Hermann Feiner, un oficial de rang înalt din minister. În acest scop, biroul austriac de arhitectură Marte.Marte a decis să elimine subtil modificările din perioada nazistă, când faţada a căpătat aspect de fortăreaţă şi au fost schimbate ferestrele şi acoperişul. Piatra memorială din faţă, care denunţă fascismul, va fi mutată, probabil la un muzeu, a adăugat Feiner.
Nehammer a justificat demersul ministerului arătând că „poliţiştii sunt apărătorii drepturilor şi libertăţilor fundamentale”.
Hitler a trăit în casa respectivă primele luni după naştere, în 1889. Ulterior, Partidul Naţional Socialist a cumpărat imobilul.
După al doilea război mondial, clădirea a revenit proprietarului iniţial şi a fost folosită ca şcoală şi atelier pentru persoane cu dizabilităţi. Statul austriac a confiscat-o în 2017, deoarece proprietara din acel moment refuza să încheie un acord privind utilizarea viitoare a clădirii. Renovarea ar urma să se încheie la începutul lui 2023.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA