Cărțile de identitate fără cip nu mai sunt valabile în străinătate de anul viitor. Cărțile fără cip reprezintă opțiunea tradițională pentru mulți cetățeni, dar își vor schimba statutul în ceea ce privește călătoriile internaționale. Din acest an, România va extinde emiterea cărții electronice de identitate la nivel național, oferindu-le cetățenilor mai multe avantaje și posibilitatea de a călători în străinătate, alături de pașaport.
>>> Austria mai pune un lacăt la porțile Schengen: continuă opoziția „fermă” față de aderarea României
Cărțile de Identitate fără cip – doar pentru legitimare în țară
Cărțile de identitate simple, fără cip, nu vor putea fi utilizate pentru călătorii în afara granițelor. Acestea vor fi valabile doar pentru legitimarea la nivel național, iar cei care doresc să călătorească în străinătate vor trebui să opteze pentru noul Act de Identitate Electronic, potrivit ordonanței OG 12/2023.
Cetățenii care dețin cărți de identitate emise până la sfârșitul anului curent pot să le utilizeze în continuare ca documente de călătorie în statele membre ale Uniunii Europene și în țările care le recunosc. Aceasta aduce un beneficiu important pentru cei care au documentele actuale, oferindu-le libertatea de a călători fără restricții în spațiul european.
>>> Un autocar românesc cu 61 de pasageri a ars complet pe autostradă, lângă Viena
Noile Acte de Identitate electronice – Documente valabile în străinătate
Prin introducerea cărții electronice de identitate, aceasta devine un document de călătorie valabil în țările membre ale Uniunii Europene și în alte state care o recunosc ca atare. Cipul incorporat în actul electronic asigură securitatea datelor și previne furtul de identitate, făcând călătoriile în străinătate mai ușoare și mai sigure.
În prezent, emiterea cărților electronice de identitate este posibilă doar în județul Cluj. Cu toate acestea, autoritățile au anunțat că vor extinde procesul de emitere la nivel național după jumătatea acestui an. Astfel, toți cetățenii români vor avea acces la noul tip de act de identitate.
>>> Ce amendă rişti dacă circuli fără vignetă în Austria. Dar dacă NU o ataşezi CORECT?
Ce este Cartea de Identitate electronică
Cartea de identitate electronică este un document oficial de identitate emis de către autoritățile statului și care conține un cip electronic încorporat. Acest cip conține date biometrice și informații personale ale titularului, precum nume, prenume, CNP, adresa, fotografie etc. Această tehnologie modernă adaugă un nivel suplimentar de securitate și autenticitate documentului, contribuind la prevenirea furtului de identitate și a fraudei.
>>> Simona Pavelescu, manager HTSS: ”Măsurile de austeritate fiscală nu ne găsesc nepregătiți”
Prin intermediul cărții de identitate electronice, titularul poate dovedi identitatea și cetățenia sa română, precum și alte detalii relevante. Aceasta poate fi folosită pentru legitimare în diverse situații, cum ar fi la desfășurarea de tranzacții, pentru semnarea electronică a documentelor sau pentru accesul la servicii online guvernamentale.
sursa: ZiarulRomanesc.de