Impactul noului vaccin pentru Covid va fi semnificativ peste vară şi viaţa ar trebui să revină la normal până iarna viitoare, a afirmat unul dintre creatorii vaccinului produs de companiile BioNTech/ Pfizer, scrie BBC.
Profesorul Ugur Sahin, co-fondator al BioNTech, a vorbit şi despre faptul că transmiterea virusului în masă s-ar diminua, rezultând o “reducere dramatică a cazurilor”.
Săptămâna trecută, BioNTech şi co-dezvoltatorul Pfizer au spus că analizele preliminare arată că vaccinul lor ar putea preveni mai mult de 90% din populaţie să se infecteze cu Covid-19.
Aproape 43.000 de oameni au participat la teste.
Într-un interviu acordat în emisiunea Andrew Marr Show la BBC One, profesorul Sahin a spus că se aşteptă la analize suplimentare pentru a arăta că vaccinul va reduce transmiterea între oameni precum şi oprirea apariţiei simptomelor la cineva care a făcut vaccinul.
“Sunt foarte încrezător că transmiterea de la om la om va fi redusă cu ajutorul unui astfel de vaccin eficient – poate nu 90% dar poate 50% – însă nu trebuie să uităm că şi asta ar putea duce la o reducere dramatică a răspândirii pandemiei”, a spus el.
Vaccinul, care a fost testat în şase ţări, este administrat în două doze, la o distanţă de trei săptămâni.
Persoanele în vârstă din centrele de îngrijire are prioritate, urmate de personalul medical şi cei cu vârsta de peste 80 de ani. Apoi, populaţia va fi clasificată după vârste.
Prea mult optimism?
După anunţul cu privire la primul vaccin eficient, Sir John Bell, profesor de medicină la Universitatea Oxford, a sugerat că viaţa ar putea reveni la normal în primăvară. “Sunt poate primul care spune asta, dar voi spune cu oarecare încredere”.
Totuşi, profesorul Sahin spune că va dura mai mult.
Dacă totul continuă bine, a spus el, vaccinul ar putea fi distribuit la “sfârşitul acestui an, începutul anului următor”.
El a afirmat că scopul a fost de a livrea 300 de milioane de doze în toată lumea până în aprilie, ceea ce “ne va permite să creăm un impact”.
El a precizat că marele impact va avea loc mai târziu: “Vara ne va ajuta datorită faptului că rata de infectare va coborî şi, ceea ce este esenţial, vom putea vaccina mai mult până sau înainte de toamna/ iarna următoare”.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA