Sari la conținut

Când scapă românii de masca de protecţie în spațiile publice. Anunțul premierului Cîțu

09/04/2021 14:44

Premierul Florin Cîţu a transmis, vineri, că obiectivul său şi al Guvernului pe care îl conduce rămâne vaccinarea anti-COVID „cât mai rapidă” a 10 milioane de români, adăugând că, odată atins acest prag, autorităţile vor putea lua în considerare renunţarea la masca de protecţie sanitară.

„Obiectivul meu şi al Guvernului pe care îl conduc rămâne vaccinarea cât mai rapidă a 10 milioane de români. Pentru asta avem două ţine: până la 1 iunie, imunizarea a 5 milioane de persoane; până la 1 august, imunizarea a 10 milioane de persoane.

Când vom atinge pragul de 10 milioane de români vaccinaţi, putem lua în considerare renunţarea la masca de protecţie. Până atunci, fac apel la fiecare dintre voi să respectaţi măsurile de protecţie şi să mergeţi la vaccinare”, a scris Cîţu, pe pagina sa de Facebook.

De la începutul campaniei de vaccinare au fost vaccinate 2.206.254 de persoane, dintre care 1.319.863 au primit ambele doze de vaccin, media zilnică fiind între 50.000-55.000 de doze administrate.