Dacă Uniunea Europeană nu poate conveni asupra beneficiilor pentru persoanele vaccinate anti-Covid-19, care au fost testate ori au dobândit imunitate în urma infecţiei cu noul coronavirus, atunci Austria şi alte state membre care împărtăşesc aceeaşi opinie vor avansa curând cu astfel de măsuri, a declarat joi cancelarul austriac Sebastian Kurz, potrivit agențiilor DPA și Agerpres.
„Consider că acest proiect trebuie implementat în primăvară – dacă nu în toată Europa, va trebui să o facem la nivel naţional şi prin înţelegeri cu alte state care au politici similare”, a spus Kurz la o conferinţă de presă, înaintea unui summit european online la care liderii europeni sunt divizaţi în chestiunea creării unor aşa-numite paşapoarte de vaccinare pentru înlesnirea turismului şi călătoriilor în UE.
Cancelarul austriac a susţinut ca „paşapoarte verzi digitale” pe telefoanele mobile să poată oferi deţinătorilor acestora acces în restaurante, la evenimente culturale, sportive sau pentru turism, nu doar celor care au fost vaccinaţi recent anti-Covid-19, ci de asemenea oricui are un test recent Covid-19 negativ.
Kurz a confirmat că statele UE care au sectoare turistice importante, precum Austria, Grecia, Italia şi Spania, au idei similare în această chestiune.
În schimb, alte state membre, precum Franţa şi Germania, sunt rezervate cu privire la acordarea unor beneficii persoanelor vaccinate anti-Covid-19, mai ales că procentul persoanelor vaccinate în UE este încă foarte redus şi s-ar crea discriminări, plus că nu este clar dacă o persoană vaccinată mai poate transmite virusul, notează agenţia DPA, adăugând că de la summitul în desfăşurare nu se aşteaptă o decizie în această chestiune.
Conform unor surse citate de această agenţie discuţiile la summit sunt axate mai mult asupra modalităţilor de recunoaştere reciprocă între statele UE a certificatelor de vaccinare şi de testare.