Bucureștiul intră în scenariul roșu după ce, în premieră de la declanșarea crizei sanitare, a fost depășit pragul de 3 cazuri de COVID la mia de locuitori. În consecință, școlile, restaurantele, teatrele și cinematografele se vor închide. Iar masca de protecție devine obligatorie peste tot, inclusiv în spațiile publice deschise.
Toate deciziile au fost fi bătute în cuie la întrunirea Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență (CMSU). Astfel, s-a decis ca începând cu ora zero din data de 20 octombrie 2020 să fie suspendată activitatea didactică pentru toate instituțiile și unitățile de învățământ din București, inclusiv creșe și universități.
Restricțiile privind școlile vor fi în vigoare pentru următoarele două săptămâni, a declarat premierul Ludovic Orban, chiar dacă, în acest interval, rata de incidența va scădea. Pentru că nu mai sunt locuri libere în unitațile medicale pentru cei infectați, spitalul Colentina din Capitală va deveni spital COVID.
Orban a mai arătat că după cele 14 zile se va face o evaluare, iar în cazul în care indicele de referinţă în cazul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus scade sub 3 la mia de locuitori, activităţile restricţionate vor fi reluate.
“Se va face evaluarea, tot în acelaşi mod, a numărului de cazuri pe ultimele 14 zile, pentru că din această cauză se instituie pe o perioadă de 14 zile, acest set de măsuri aferente depăşirii indicelui de 3 la mie şi în cazul în care indicele cade sub 3 la mie, automat se reiau activităţile care au fost sub restricţie cât timp indicele a fost de 3 la mie. Nu am considerat că se poate relua activitatea într-un timp mai scurt de 14 zile. (…) Am considerat că trebuie să curgă un interval de 14 zile pentru că toate aceste măsuri să dea efecte în ceea ce priveşte oprirea răspândirii virusului”, a afirmat Orban.
La nivelul întregii țări, în doar 24 de ore s-au îmbolnăvit alți 3.920 de români, iar numărul celor de la terapie intensivă a ajuns la 749.