
Bonusul de 1.000 de euro revine în Austria. Guvernul austriac anunță o nouă măsură de sprijin financiar pentru angajați. Primesc bani și cei cu normă parțială sau contracte minime. Angajații din Austria ar putea beneficia, chiar din acest an, de un nou bonus de performanță în valoare de până la 1.000 de euro, complet neimpozabil și scutit de contribuții. Măsura, anunțată în cadrul programului de guvernare, a fost confirmată de ministrul Economiei, Wolfgang Hattmannsdorfer, și vizează circa 4 milioane de persoane active pe piața muncii.

Bonusul de 1.000 de euro revine în Austria
Noua primă reia modelul aplicat deja în anii 2022 și 2023, când angajatorii au putut oferi până la 3.000 de euro anual sub formă de „prime anti-inflație”. De data aceasta, accentul cade pe recunoașterea meritelor profesionale și pe stimularea performanței în companii. Plata nu este obligatorie, dar poate fi acordată voluntar de angajatori, fără să fie condiționată de convenții colective sau negocieri sindicale, scrie finanz.at.
Suma de 1.000 de euro pe an pentru fiecare angajat este deductibilă integral și nu se supune impozitului pe venit sau taxelor sociale, indiferent de tipul contractului: normă întreagă, part-time sau contracte minime (Geringfügig). Acest aspect îl face atractiv pentru firmele care doresc să-și motiveze personalul fără costuri suplimentare.
>>> Citiți și: Inspecția tehnică: Comisia Europeană aduce vești proaste pentru mașinile de peste 10 ani
Hattmannsdorfer a declarat ferm: „Economisim, consolidăm bugetul, dar nu trebuie să uităm de oamenii care mențin Austria în mișcare. Bonusul de 1.000 de euro este un semnal clar: cine muncește merită să fie recompensat.”
În ce condiții se aplică?
- Valabil pentru angajații din toate domeniile, inclusiv cei din sectorul privat.
- Poate fi acordat fără acord sindical sau contractual.
- Se aplică pentru întregul an calendaristic 2025.
- Angajatorii decid voluntar dacă și cui acordă bonusul.
Această măsură vine într-un context în care autoritățile caută soluții pentru a încuraja productivitatea și a contracara presiunile inflaționiste, fără a crea poveri suplimentare pentru bugetul de stat sau pentru companii.
>>> Citiți și: Apple pregătește o schimbare istorică pe iPhone și Mac: UE obligă compania la aceste modificări