Sari la conținut

Austria, mai mult de 1.000 de euro în ciuda abolirii – bonusul climatic încă posibil pentru mulți

09/04/2025 16:48

Bonusul climatic încă posibil pentru mulți. A doua rundă de plată a Klimabonus-ului din 2024, în valoare de până la 290 de euro, s-a încheiat recent în Austria. Livrarea bonusului prin poștă a început la jumătatea lunii martie 2025 și a fost finalizată de curând. Cu toate acestea, sute de mii de persoane încă pot revendica banii, direct de la Ministerul Mediului.

Guvernul vrea să elimine Klimabonus-ul

În ciuda faptului că actuala plată a fost efectuată, viitorul acestui bonus este incert. Noua coaliție guvernamentală a inclus eliminarea sa în planul de austeritate pentru anul 2025, cu scopul de a reduce cheltuielile bugetare cu până la 2 miliarde de euro. Cu toate acestea, plățile pentru 2024 au fost efectuate, iar mii de oameni au beneficiat deja de sumele alocate, scrie finanz.at.

Cum a fost distribuit bonusul în 2024

Procesul a început în februarie, când aproximativ 400.000 de persoane au primit banii direct în cont – între 75 și 290 de euro, în funcție de criterii precum locul de reședință. În martie, alți 100.000 de cetățeni au primit suma prin scrisoare RSa. Bonusul pentru 2024 a fost astfel finalizat, dar o parte semnificativă de bani nu a fost încă revendicată.
>>> Citiți și: Totul devine mai scump în Austria: taxe, energie și alimente mai scumpe din această lună

Bonusul climatic încă posibil pentru mulți: până la 1.010 euro neridicați

Ministerul Mediului încă deține sute de mii de bonusuri neîncasate, inclusiv unele din 2022 și 2023. Cine nu și-a ridicat scrisoarea sau nu a efectuat cererea online, poate pierde sume considerabile. De exemplu:

  • 2022: până la 500 € (inclus și bonusul de scumpire)
  • 2023: până la 220 €
  • 2024: până la 290 €

Totalul poate ajunge la 1.010 euro per persoană, bani care stau practic „pe tejghea”, în așteptarea celor care îi merită.
>>> Citiți și: Austria: reduceri fiscale generoase în 2025 pentru salariați și persoane cu venituri mici

Trei ani timp pentru a revendica banii

Pentru cei care nu au ridicat scrisoarea de la poștă, aceasta a fost returnată către Ministerul Mediului. Suma totală a bonusurilor neridicate se ridică la circa 20 de milioane de euro. Din fericire, există posibilitatea de a solicita transferul bancar retroactiv timp de trei ani.

Pentru a iniția procesul, trebuie doar să accesezi site-ul klimabonus.gv.at și să urmezi pașii pentru revendicare. Banii vor fi virați direct în contul tău, cu condiția să îndeplinești criteriile de eligibilitate.