Sari la conținut

Acest bonus popular din Austria, de 200 de euro, disponibil și în 2025: cine poate beneficia și cum se obține

03/02/2025 16:06 - ACTUALIZAT 11/02/2025 19:13

Bonus de până la 200 de euro disponibil și în 2025: cine poate beneficia și cum se obține. Unul dintre cele mai populare bonusuri din Austria, Reparaturbonus, poate fi solicitat și în 2025. Mai mult, programul a fost extins recent, permițând reparațiile și pentru bicicletele clasice, nu doar pentru cele electrice. Bugetul alocat ar trebui să acopere cererile pe tot parcursul anului, însă incertitudinile privind viitoarele măsuri de austeritate ridică semne de întrebare cu privire la continuarea programului după 2025. (Continuă după fotografie)

Bonus de 200 de euro disponibil și în 2025

Potrivit Ministerului Mediului, în prezent există aproximativ 100 de milioane de euro disponibili pentru finanțarea acestui bonus. În total, guvernul a alocat fonduri suplimentare, ajungând la 254 de milioane de euro, pentru a continua sprijinirea reparațiilor de electrocasnice și echipamente electronice din gospodării, scrie finanz.at.

Programul a fost extrem de popular încă de la lansare, mai ales în rândul celor care doresc să își repare telefoanele mobile, mașinile de spălat sau mașinile de spălat vase. Până în prezent, au fost acordate peste 210.000 de vouchere pentru reparația smartphone-urilor, 60.000 pentru mașini de spălat vase și 58.000 pentru mașini de spălat rufe. (Continuă după fotografie)
>>> Citiți și: Noi creșteri salariale stabilite în Austria: cine va primi mai mulți bani din februarie 2025

Extinderea programului: și bicicletele sunt acum incluse

O schimbare majoră a avut loc în septembrie 2024, când bonusul a fost extins pentru a include și reparațiile bicicletelor clasice. Până la acel moment, doar bicicletele electrice erau eligibile pentru acest program. Acum, reparațiile de biciclete pot fi decontate în proporție de 50% din cost, dar nu mai mult de 200 de euro.

Interesul crescut pentru această categorie a dus la creșterea timpilor de așteptare în atelierele de reparații, ceea ce arată că mulți austrieci profită deja de această oportunitate.
>>> Citiți și: Alertă pentru șoferi! Mii de austrieci primesc amenzi de sute de euro pentru parcări: nu le plătiți!

Cum funcționează și cine poate beneficia?

Procesul de aplicare rămâne simplu și eficient:

  1. Solicitarea unui bon online – Persoanele interesate trebuie să acceseze platforma reparaturbonus.at și să obțină un voucher digital.
  2. Repararea produsului – Voucherul trebuie folosit la unul dintre atelierele partenere pentru reparația unui produs eligibil.
  3. Decontarea și transferul banilor – După finalizarea reparației, beneficiarul primește suma rambursată direct în contul bancar.

Fiecare persoană poate folosi bonusul de mai multe ori, însă trebuie să aștepte o perioadă de trei săptămâni între solicitările succesive.

Pentru a preveni fraudele comise de unele ateliere partenere, guvernul a modificat procesul de plată. Spre deosebire de anii precedenți, când fondurile erau direcționate către firmele de reparații, acum banii ajung direct în conturile beneficiarilor.
Citiți și ► Bonusul pentru copil: reguli noi în 2025, cine îl va primi

Ce se întâmplă cu bonusul după 2025?

Deși anul acesta programul are încă fonduri suficiente, există incertitudini cu privire la viitorul său. Guvernul austriac ia în calcul măsuri de austeritate pentru reducerea deficitului bugetar, iar unele bonusuri ar putea fi eliminate începând cu 2026. Rămâne de văzut dacă acest program, considerat esențial pentru economia circulară și reducerea deșeurilor electronice, va fi păstrat în anii următori.

Într-o perioadă în care costurile de trai cresc, repararea unui produs în locul înlocuirii acestuia reprezintă o soluție economică și ecologică. Austriacii pot încă profita de acest bonus pe parcursul anului 2025, dar cei care doresc să beneficieze de el ar trebui să se grăbească – fondurile disponibile nu sunt nelimitate!