Sari la conținut

Bombardamente în Ucraina. O grădiniță și un liceu, lovite de obuze, civili RĂNIŢI

17/02/2022 15:20

Bombardamente în Ucraina. O grădiniță și un liceu, lovite de obuze, civili răniţi. Separatiștii sprijiniți de Rusia din estul Ucrainei au acuzat joi forțele guvernamentale că au deschis focul asupra teritoriului lor. Kievul a respins acuzațiile și spune că rebelii sunt cei care au tras în soldații ucraineni. Un obuz a lovit o grădiniță, iar mai mulți civili au fost răniți.

Bombardamente în Ucraina. O grădiniță și un liceu, lovite de obuze, civili răniţi

Ministerul ucrainean al Apărării a înregistrat joi, până la ora 14.00, 34 de încălcări a încetării focului comise de trupele separatiste proruse, dintre care 28 cu arme interzise de Acordurile de la Minsk, a anunțat armata ucraineană.

În localitatea Stanțî Lugansk, „teroriștii au tras 32 de obuze cu sisteme de artilerie grea de 122 mm”, potrivit ministerului de la Kiev. Clădirea grădiniței din localitate, în care se aflau copii, a fost lovită, iar jumătate din localitate a rămas fără curent electric.

Potrivit informațiilor preliminare, trei angajai ai grădiniței au suferit răni minore.

Și clădirea liceului din Vrubivka, în care se aflau elevi și profesori, a fost avariată de focurile de artilerie, fără a fi nime ni rănit, mai menționează ministerul ucrainean. 70 de apartmente și 100 de case au rămas fără gaze.

Atacurile s-au soldat cu rănirea a doi militari ucraineni și a doi civili, pe lângă cei trei de la grădinița din Stanțî Lugansk.

Atât rebelii susținuți de Rusia, cât și forțele guvernamentale ucrainene s-au acuzat reciproc că au încălcat acordurile de încetare a focului joi și că au folosit arme grele, inclusiv mortare și artilerie.

Citiţi şi: România va avea un Grup de luptă Permanent al NATO. La conducere s-ar putea afla Franța

Președintele ucrainean: Bombardarea grădiniței, „o mare provocare”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a catalogat bombardarea grădiniței din Stanțî Lugansk drept „o mare provocare” și a chemat OSCE să continue activitatea de monitorizare în Ucraina, ca măsură de descurajare.

„Bombardarea unei grădinițe în Stanțî Lugansk de către forțele proruse este o mare provocare. Este important ca diplomații și OSCE să rămână în Ucraina, activitatea lor de monitorizare constituie o formă suplimentară de descurajare. Avem nevoie de un mecanism eficient de înregistrare a tuturor încălcărilor de încetare a focului”, a transmis Zelenski joi pe Twitter.

Citiţi şi: Mobilizarea rezerviștilor în România: tot mai multe ordine de chemare la centrele militare

Şeful NATO: Creștem prezența militară în România

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg a declarat, joi, într-o conferință de presă după o reuniune cu miniștrii apărării, că Alianța va crește prezența militară pe termen lung în România, referindu-se la înființarea unui Grup de Luptă Permanent. Stoltenberg a precizat că NATO rămâne deschisă dialogului cu Rusia, însă aliații trebuie să fie „puternici, uniți, fermi”, conform Agerpres.

Șeful NATO s-a referit și la situația din estul Ucrainei unde separatiștii proruși și forțele guvernamentale ucrainene au deschis joi focul. „Suntem îngrijorați că Rusia caută un pretext pentru un atac armat împotriva Ucrainei”, a spus Stoltenberg.

Etichete: