
Austrian Airlines anulează bagajul de mână gratuit. Este o bombă pentru miile de pasageri care alegeau compania și pentru acest „privilegiu” de a urca în cabină cu un troler fără a fi taxat așa cum fac alte companii intitulate „low cost”. Motivul vine de la compania mamă, Grupul Lufthansa, care a anunțat oficial introducerea unui nou tarif de intrare — „Economy Basic” — care elimină dreptul pasagerilor de a urca în avion cu un troler de cabină fără costuri suplimentare.

Austrian Airlines anulează bagajul de mână gratuit
Schimbarea afectează direct și Austrian Airlines (AUA), companie membră a grupului, alături de Swiss, Brussels Airlines, Discover Airlines, Lufthansa City Airlines și Air Dolomiti. Concret, cel mai ieftin bilet din noua structură tarifară va include exclusiv un obiect personal mic — o geantă de laptop sau un rucsac — cu dimensiuni de maximum 40x30x15 centimetri.
Orice bagaj de cabină suplimentar, inclusiv clasicul troler pe care milioane de călători îl considerau drept inclus, va deveni o opțiune plătită, disponibilă de la 15 euro în plus. Biletele la noul tarif pot fi rezervate online începând cu 28 aprilie 2025, pentru zboruri operate din 19 mai 2025. Lufthansa justifică mișcarea prin „schimbarea comportamentului pasagerilor„, argumentând că mulți călători — în special cei cu deplasări de o zi — nu au nevoie de un troler și că noul tarif le oferă o alegere mai ieftină la îmbarcare. Concluzia companiei: dacă vrei mai mult, plătești mai mult.
Citiți și: Ryanair strânge șurubul pe aeroporturi: a fost anunțată o nouă regulă pentru pasageri
Când companiile premium imită low-cost-ul
Prin această decizie, Lufthansa și AUA coboară pe terenul pe care s-au construit Ryanair, Wizz Air, Easyjet sau Volotea — companii considerate mult timp inferioare ca standard față de marile transportatori europeni. Paradoxul este că tocmai acele companii low-cost se află în prezent în vizorul Organizației Europene a Consumatorilor, BEUC, care le-a acuzat formal la Comisia Europeană de practici abuzive legate de taxarea bagajului de mână.
Citiți și: Lufthansa taie 20.000 de zboruri: criza cherosenului îngheață cerul european
Plângerea depusă de BEUC împreună cu 16 organizații din 12 țări vizează exact companiile cu care Lufthansa tocmai a ales să se alinieze. Potrivit unui sondaj citat de organizație, 86% dintre consumatorii europeni consideră că atât obiectul personal, cât și un troler de cabină ar trebui să fie incluse în prețul standard al biletului. BEUC invocă și o hotărâre a Curții Europene de Justiție din 2014, conform căreia taxarea suplimentară a unui bagaj de mână de dimensiuni rezonabile este ilegală — deși limitele exacte nu au fost codificate în legislația UE. Asociația companiilor aeriene A4E, din care face parte și Lufthansa, respinge această logică și susține că tarifele cu mini-bagaj sunt rezervate de milioane de ori de consumatori care aleg deliberat cel mai mic preț disponibil.
Pe fondul unui război juridic și de lobby care se duce acum la Bruxelles în jurul reformei regulamentului drepturilor pasagerilor aerieni, Lufthansa a ales să facă un pas care nu va trece neobservat: să introducă tocmai tarifele pe care instanțele și organizațiile de protecție a consumatorilor încearcă să le interzică la celelalte companii. Rămâne de văzut câți dintre cei care și-au ales AUA sau Lufthansa tocmai pentru că nu erau Ryanair vor continua să facă aceeași alegere.
