Peste 40 de familii de români au primit luni cheile noilor locuințe din „blocul românilor”, situat în proximitatea Parcului vienez Prater. Proiectul, dedicat exclusiv comunității românești din Viena, a fost susținut financiar de primăria orașului.
În urmă cu 6 ani, cu binecuvântarea Mitropolitului Serafim al Germaniei, Pr. Emanuel Nuțu a înaintat autorităților vieneze împreună cu arhitecții Georg Baldass și Mihaela Ionescu, planul proiectului.
„Acestea, fiind impresionate de modul de împreună viețuire gândit și mai ales de implicarea socială a acestui proiect, au oferit o subvenție pentru construcție, ceea ce a avut ca rezultat locuințe bine realizate”, a declarat Pr. Emanuel Nuțu pentru Agenția de știri Basilica.
După munca asiduă de ani de zile, proiectul a fost finalizat, iar locatarii s-au mutat în locul cunoscut deja ca „blocul românilor”.
„Este o zi ce încununează o muncă intensă depusă de inițiatorii și coordonatorii proiectului, pe parcursul a 6 ani, o zi care dovedește încă o dată că acolo unde este gând curat, rugăciune și multă osteneală, Dumnezeu pune mila Sa și se pot face lucruri frumoase pentru oameni”.
Noile locuințe au fost construite în vecinătatea bisericii românești din Viena, aflată încă în proces de edificare.
La parterul blocului vor funcționa o grădiniță creștină, un magazin bisericesc și unul de produse tradiționale românești, un birou al Agenției de Pelerinaje al Patriarhiei Române, precum și spații comune pentru socializare.
„Așa ia naștere un colțișor de Românie, așa încercam o reînviere a satului românesc, unde toți se cunosc și comunică de la suflet la suflet”, a spus preotul comunității românești.