Banii înapoi pentru clienții Verbund: Asociațiile pentru consumatori spun că mii de clienți au fost afectați de creșterea inacceptabilă a prețurilor la energie. Acum, scumpirile de anul trecut a fost declarate inadmisibile și nule de către Tribunalul Comercial din Viena. Dacă hotărârea devine definitivă, clienții Verbund se pot aștepta la rambursări în valoare de sute de euro până la chiar 2.000 de euro. (Continuă după fotografie)
Banii înapoi pentru clienții Verbund
Într-un proces intentat de organizațiile de protecție a consumatorilor împotriva Verbund, creșterea prețurilor din anul precedent a fost declarată nulă. O nouă hotărâre a Tribunalului Comercial din Viena ar putea duce în curând la rambursări substanțiale pentru consumatorii de energie electrică din Austria. Ar trebui să fie posibile astfel rambursări de până la 2.000 de euro pe gospodărie.
Sunt vizați acei clienți Verbund care au fost afectați de o creștere a prețurilor în anul precedent. Această majorare a fost considerată ilegală în urma unei plângeri depuse de asociația pentru protecția consumatorilor (VSV), conform Krone. Citiți și ► Acest furnizor reduce prețurile la electricitate și gaz
Cum sunt calculate sumele care vor fi rambursate
În cazul în care hotărârea va fi menținută, calcularea rambursării se va face pe baza consumului de energie electrică. De exemplu, la un consum anual de 6.000 kWh, ar trebui să se restituie aproximativ 700 de euro pe gospodărie. Dacă vă încălziți cu o pompă de căldură, ați putea primi chiar și 2.000 de euro.
Daniela Holzinger, președinta VSV, subliniază că clienții care sunt afectați ar trebui să se alăture campaniei de colectare la adresa www.verbraucherschutzverein.eu. Pentru aceasta este însă nevoie de calitatea de membru al VSV pentru aproximativ 40 de euro. Aceasta este singura cerință. Potrivit informațiilor furnizate de asociație, Verbund ar fi „rezervat” deja o sumă de ordinul milioanelor pentru viitoarele rambursări, după cum a relatat Krone.
Și alți furnizori au dat banii înapoi clienților
Procese similare sunt încă în curs de soluționare – de exemplu, împotriva Energie AG și Salzburg AG. Aceasta din urmă a plătit anul trecut banii înapoi clienților, în urma unui acord cu Camera de Muncă. De asemenea, Wien Energie rambursează în prezent clienților săi până la 275 de euro pe gospodărie pentru prețurile excesiv de mari la electricitate și gaz. Valoarea medie a plăților compensatorii pentru costurile energiei este de 275 de euro. Cu toate acestea, valoarea reală a rambursării depinde de consumul de energie electrică sau de gaz. Toți cei care aveau un contract Optima activ la 31 august 2023 și care au fost trecuți automat la noul tarif vor primi acum plata compensatorie în contul lor. Doar cei care s-au opus în mod activ vor continua să primească vechiul tarif.