Români în Austria – Bandă de hoți români din Graz, prădau în Italia, apoi se întorceau în Austria.
Banda de hoți a atacat la mijlocul lunii aprilie șapte firme situate între localitățile Brugnera și Pravidomini. Ambele sunt situate în nordul Italiei, în provincia Pordenone, regiunea Friuli-Veneția Giulia, scrie ilgazzettino.it.
Banda a fost arestată după o colaborare între poliția austriacă și cea italiană. Este vorba de trei cetățeni români, rezidenți în Graz, Austria, care au fost arestați de carabinierii din Sacile, Italia.
În scurt timp, investigațiile au scos la iveală faptul că bandiții s-au deplasat la bordul unui BMW X5 cu numere de înmatriculare românești.
Bandă de hoți români din Graz
Carabinierii au reușit să identifice ruta de evadare, care ducea dincolo de granița națională, tocmai în Austria. În această etapă a intervenit colaborarea Centrului de Cooperare Internațională, care a făcut posibilă localizarea a două camionete furate în Brugnera, depistate lângă Graz.
Poliția austriacă a reușit să oprească cele două vehicule și autoturismul Bmw X5. Încărcate în dube se aflau o parte din bunurile ridicate de la firmele din Brugnera.
Investigațiile efectuate de carabinieri, sub autoritatea Parchetului din Pordenone, au permis reconstituirea mișcărilor celor trei infractori în Italia. Prin urmare, a fost posibil să le fie atribuite și două furturi care au avut loc în Pravisdomini în noaptea de 14 spre 15 aprilie.
Unele dintre bunurile furate au fost găsite în interiorul vehiculelor confiscate: mobilier de baie, televizoare, calculatoare și mașini de cafea, toate acestea fiind deja returnate, împreună cu camionetele, proprietarilor de drept.