Sari la conținut

O simplă baie s-a transformat într-un coșmar. Un adolescent de 17 ani luptă pentru viață sa după ce a fost infectat cu o „bacterie carnivoră”

Etichete:
16/06/2026 16:21
Un adolescent de 17 ani luptă pentru viață sa după ce a fost infectat cu o „bacterie carnivoră”

Un adolescent de 17 ani luptă pentru viață după ce s-a infectat cu așa-numita „bacterie care mănâncă carne”. O zi de vară care ar fi trebuit să fie una obișnuită, petrecută la apă alături de frații lui, s-a transformat într-un coșmar pentru Joziah Thompson. După ce a intrat în apă într-un parc local, o zgârietură aparent minoră la picior ar fi fost suficientă pentru ca infecția să se instaleze rapid. Acum, adolescentul este internat, iar medicii încearcă să oprească evoluția infecției și să-i salveze piciorul.

Un adolescent de 17 ani luptă pentru viață sa după ce a fost infectat cu o „bacterie carnivoră”

O rană aparent banală, un pericol mortal

Inițial, Joziah a crezut că tăietura de pe picior nu e nimic serios. Totuși, la doar două zile, zona afectată a devenit roșie, umflată și extrem de dureroasă. Investigațiile medicale au indicat că adolescentul s-ar fi infectat cu Vibrio vulnificus, o bacterie care apare în mod natural în apele calde, ușor sărate, mai ales în zonele de coastă.

Bacteria este numită uneori „cea care mănâncă carne” pentru că poate duce la distrugerea rapidă a pielii și a țesuturilor moi. Deși astfel de infecții sunt rare, ele pot evolua dramatic, pot provoca sepsis, iar în cazurile grave poate fi necesară amputarea membrului afectat.

Un adolescent de 17 ani luptă pentru viață sa după ce a fost infectat cu o „bacterie carnivoră”

Mama lui Joziah, Tirzah Thompson, spune că nu și-ar fi imaginat vreodată că va ajunge să organizeze o strângere de fonduri pentru tratamentul propriului copil. Femeia, principalul sprijin al unei familii cu nouă membri, și-a închis afacerea de cosmetice pentru a rămâne alături de fiul ei în perioada internării. „Este sfâșietor să-ți vezi copilul suferind. Să stai lângă patul lui, să auzi monitoarele, să vezi durerea, operație după operație și frica — asta e ceva pentru care nicio mamă nu e pregătită”, a declarat ea.

Campania de strângere de fonduri are ca scop acoperirea costurilor tratamentului, ale deplasărilor și ale cheltuielilor zilnice. Până acum s-au adunat aproape 12.000 de dolari, potrivit The Independent.

O bacterie rară care poate ucide

Specialiștii arată că infecțiile cu Vibrio vulnificus sunt relativ rare în Statele Unite, fiind raportate anual aproximativ 100–200 de cazuri. Infecția apare cel mai des după consumul de fructe de mare crude sau atunci când apa sărată intră în contact cu o rană deschisă. Depistarea timpurie poate permite tratamentul cu antibiotice, însă în stadiile avansate lupta pentru sănătatea pacientului devine extrem de dificilă. Rata de mortalitate poate ajunge chiar la 50%.
Vezi și: Una din cinci persoane infectate moare: mări calde – bacteriile carnivore fac ravagii în această parte a lumii

Apelul mamei după drama fiului

Joziah, aflat și în spectrul autist, este tratat într-un spital de pediatrie din Pensacola, Florida. Echipa medicală încearcă nu doar să-i salveze piciorul, ci și să țină sub control problemele de ritm cardiac și de tensiune arterială apărute pe fondul infecției.

Mama adolescentului cere acum autorităților locale să introducă un sistem mai eficient de informare a populației privind nivelul bacteriilor periculoase din apele folosite pentru agrement. „Nu vreau să i se întâmple asta altui copil. Ce copil își dorește să-și petreacă vacanța luptând pentru propria viață?”, a spus femeia. Fotografii: DepositPhotos.com