
Un avocat din Viena a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare după ce a deturnat peste cinci milioane de euro din fondurile clienților săi. Cazul, care a zguduit mediul juridic austriac, scoate la iveală cum un jurist respectat a căzut pradă unui escroc român, pierzând controlul asupra propriei cariere și reputații.
Avocatul, cunoscut pentru activitatea sa ca administrator judiciar și curator de succesiuni, a făcut în mai 2022 un autodenunț, după ce a realizat că fusese manipulat și înșelat. Totul a început în toamna lui 2020, când a făcut cunoștință cu un intermediar de credite din România, care i-a promis o investiție profitabilă într-un proiect imobiliar.
Din ianuarie 2021, avocatul a început să-i transfere sume consistente, inițial din propriul cont, apoi din fondurile clienților, bani proveniți din succesiuni și proceduri de insolvență. Transferurile atingeau frecvent 5 – 6 cifre, direcționate către portofele crypto controlate de român.
Pentru a-și justifica întârzierile, escrocul i-a spus avocatului că deține 111 ceasuri de lux cumpărate în Dubai, pe care urma să le vândă după ce plătește taxele vamale. Mai mult, i-a trimis un document bancar fals din România, conform căruia vânzarea ar fi adus 56,78 milioane de euro, sumă care, în realitate, nu a existat niciodată.
CITIȚI ȘI ► Escrocheria „mama e pe moarte”. Doi români sunt căutați de poliția din Austria
O încredere oarbă cu final penal
Investigațiile au arătat că românul era deja căutat la nivel european, în baza unui mandat de arestare german pentru fraudă. Deși nu primise nicio garanție și nici proiectul imobiliar nu fusese demarat, avocatul a continuat să vireze bani până în martie 2022. Potrivit concluziilor Procuraturii pentru combaterea corupției și a infracțiunilor economice (WKStA), „este evident că avocatul a fost victima unei escrocherii, însă nu este clar de ce a continuat plățile fără nicio asigurare”.
În fața instanței din Viena, reprezentat de avocatul Lukas Kollmann, juristul a recunoscut toate acuzațiile, fiind găsit vinovat de abuz de încredere, delapidare, fraudă agravată și faliment fraudulos.
„S-a ținut cont de faptul că a avut o carieră ireproșabilă, de vârsta înaintată și de faptul că s-a autodenunțat, ceea ce a dus la reducerea pedepsei”, a declarat purtătoarea de cuvânt a tribunalului, Christina Salzborn.
Numele românului implicat în caz nu a fost încă făcut public, însă investigațiile privind rețelele internaționale de fraudă financiară continuă.
