12/04/2019 13:43
- ACTUALIZAT 14/12/2023 23:08
Autorităţile austriece au efectuat percheziţii în întreaga ţară, marți, într-o operațiune care vizează 32 de persoane ce sunt suspectate de activităţi neonaziste, potrivit Ministerului Justiţiei din această țară. Coaliţia aflată la guvernare în Austria, dintre conservatori şi extrema-dreaptă, este în prezent sub presiune pentru a-şi dovedi bunele intenţii în ceea ce priveşte combaterea extremismului de dreapta.
După recentele dezvăluiri potrivit cărora atacatorul de la moscheea din Christchurch, Noua Zeelandă, a donat bani unei Mişcări identitare anti-imigraţie din Austria, media şi opoziţia au analizat legăturile dintre aceasta şi partidul de extremă dreapta la putere, Partidul Libertăţii (FPO).