Sari la conținut

Autocar românesc, cu 49 de persoane, a luat foc și a ars în întregime pe autostradă, la 30 de km de Viena

31/05/2020 20:16

Un autocar românesc a luat foc pe autostrada A21, în dreptul localității Sparbach, din districtul Mödling, la circa 30 de km de Viena. Toate cele 49 de persoane care erau în vehicul, 48 de călători și șoferul, au reușit să se salveze la timp.  Au intervenit pentru stingerea incendiului echipaje de la trei secții de pompieri din apropiere. Se pare că incendiul a pornit din partea din spate, în dreptul motorului.

Un spectaculos incendiu s-a încheiat sâmbătă seara pentru 49 de persoane care călătoreau într-un autocar românesc (firma Narcis Transport) pe autostrada A21. Trei secții de pompieri au fost avertizate și chemate să intervină. Nu au avut dificultăți majore în găsirea locului deoarece fumul se putea vedea de la distanță de câțiva kilometri. 

Toți cei 48 de pasageri și șoferul au reușit să evite la timp o tragedie și au coborât rapid. Cu toate acestea, vehiculul a luat foc rapid, fără ca cineva să poată interveni. Cauza incendiului este neclară.

De asemenea, pompierii au avut grijă de pasageri după misiunea de stingere a flăcărilor și i-au dus cu toate bagajele la un hotel din apropiere. Pe parcursul lucrărilor de stingere și recuperare, care a durat mai bine de două ore, s-a creat o coadă lungă de autovehicule.

Vom reveni cu amănunte.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA