Adrian Rădulescu
Este redactor șef la Ziarul Românesc Austria. Și-a început cariera de jurnalist în diaspora în anul 2007, la Gazeta Românească din Italia, cu care colaborează și în prezent. Este colaborator permanent la toate publicațiile rețelei Ziarului Românesc, din Germania, Spania, Marea Britanie și Italia. A fost redactor șef la ziarele Marche-România, Info Camera și Millenium, publicații distribuite în diaspora. De-a lungul timpului a fost corespondent pentru mai multe posturi TV și a avut colaborări cu cotidiene din România (Evenimentul Zilei, Adevărul, Ziua). A fost vicepreședinte al Uniunii Jurnaliștilor Români de Pretutindeni, cu sediul la Viena și fondator al agenției de presă ”Diaspora Azi”. Este membru al Uniunii Jurnaliștilor Profesioniști din România (UZPR).