Sari la conținut

Austriecii mănâncă prea multă carne: ”Ar trebui să consume doar DOUĂ șnițele pe săptămână!”

04/04/2024 17:48
Austriecii mănâncă prea multă carne

Austriecii mănâncă prea multă carne: Cu mâncăruri naționale precum Wiener Schnitzel și Tafelspitz, austriecii sunt cunoscuți pentru dragostea lor pentru preparatele din carne. O organizație însă atrage acum atenția asupra acestui aspect și susține că este imperativ să se reducă imediat cantitatea de carne consumată.

Mănâncă prea multă carne oamenii din Austria?

Da, conform ONG-ului pentru protecția animalelor Vier Pfoten (Four Paws), care spune că este vorba despre un consum de carne în Austria de două ori mai mare decât media globală. Potrivit cercetărilor realizate de organizație, populația austriacă ar consuma cantitatea recomandată de carne pentru întregul an până pe 7 aprilie. Calculul se bazează pe „Planetary Health Diet”, un plan alimentar bazat științific, dezvoltat de Comisia EAT-Lancet, care ia în considerare efectele nutriției atât asupra climei, cât și asupra sănătății umane.

Austria este înaintea vecinilor săi când vine vorba de consumul de carne. În Germania, termenul limită pentru „Ziua epuizării cărnii” este 21 aprilie, iar în Elveția, este 6 mai. Oamenii din Austria mănâncă „de aproape patru ori mai multă carne decât este recomandat”, a declarat directorul de campanie al Vier Pfoten, Veronika Weissenböck, adăugând că este „alarmant”.

Austriecii mănâncă prea multă carne: „Șapte șnițele pe săptămână!”

La 58,6 kilograme pe cap de locuitor pe an, consumul de carne în Austria este aproape de două ori mai mare decât consumul mediu global (33 de kilograme). Potrivit lui Vier Pfoten, fiecare persoană mănâncă 1,13 kg pe săptămână, ceea ce este echivalentul a peste șapte șnițele pe săptămână. Cantitatea recomandată de 301 grame de carne pe săptămână corespunde la cel mult două șnițele, a spus ONG-ul. Citiți și ► 10 schimbări care intră în vigoare în Austria în aprilie 2024

Weissenböck a spus că țări precum Austria trebuie să analizeze problemele legate de consumul excesiv.
„Carnea ieftină din agricultura industrială ne costă scump. Consumul de carne trebuie să fie redus cât mai repede posibil”, a spus aceasta. Conform Vier Pfoten, Austria ar putea economisi 28% din gazele cu efect de seră din sectorul alimentar. Ei le-au cerut politicienilor să propună măsuri pentru reducerea consumului de carne, cum ar fi încetarea campaniilor de reduceri la carne și asigurarea faptului că producătorii au etichete transparente pe alimente care detaliază modul în care sunt crescute animalele.

Amintim că anul trecut cancelarul Karl Nehammera fost criticat pentru că a respins plângerile de stânga conform cărora există copii în Austria care suferă de foame, spunând că toată lumea își poate permite carne ieftină – și anume un Hamburger de 1,70 euro de la McDonalds. El a recunoscut că „nu este sănătos, dar este ieftin”, conform Krone.at.