Sari la conținut

Austria, un român riscă închisoare pe viață după ce și-a ucis în bătaie iubita. ”Regret profund ceea ce am făcut”

11/08/2022 10:25 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:06

Austria, un român riscă închisoare pe viață după ce și-a ucis în bătaie iubita. ”Regret profund ceea ce am făcut”.

Potrivit rechizitoriului procurorului din Klagenfurt, Andrei I., 28 de ani, este acuzat că a ucis-o în bătaie pe iubita sa, Iulia P., 29 de ani. El era supărat că femeia, care lucra ca escortă în mai multe cluburi de noapte din statul Carintia, sudul Austriei, nu reușește să câștige „măcar” 750 de euro pe zi, relatează Heute.

Românul riscă o pedeapsă pe viață.

Austria, un român riscă închisoare pe viață după ce și-a ucis în bătaie iubita

Iulia și Andrei s-au cunoscut în orașul natal din România și formau un cuplu de cinci ani. Femeia lucra ca prostituată în cluburi de noapte din statul Carintia, sudul Austriei și, potrivit rechizitoriului, câștiga între 2.000 și 3.000 de euro pe lună.

Însă iubitul ei era nemulțumit pentru că femeia nu-i aduce măcar 750 de euro pe zi. Colegii Iuliei au observat vânătăi la nivelul brațelor ei, dar Iulia a ascuns bătăile pe care le primea și a dat vina pentru răni pe câinele ei.

Avea accese de gelozie

Deși știa că este „finanțat” de iubita lui, Andrei avea accese de gelozie. Pe 15 noiembrie 2021, Iulia a refuzat să-i spună de ce a venit așa de târziu acasă și cine a adus-o în fața blocului lor din Seltschach, lângă Villach.

Folosind mânerul de aluminiu al unui mop și o șipcă smulsă de la baza patului, bărbatul ar fi bătut-o pe Iulia până când a leșinat. În încercarea de a o trezi, Andrei i-a făcut un duș cu apă rece și, conform propriilor declarații, i-a efectuat un masaj cardiac și resuscitare gură la gură. 

Tânărul a dus apoi victima la spitalul din Villach, însă medicii n-au mai putut-o salva.

Recunoaște crima, nu și premeditarea

Andrei a recunoscut crima, dar neagă că și-a premeditat fapta. „Clientul meu regretă profund ceea ce a făcut şi este afectat emoţional. Nu credea că este posibil să provoace moartea victimei”, a declarat avocatul său, Constantin Niţu, pentru Heute.

Pe 14 septembrie, Andrei va compărea în fața tribunalului regional din Klagenfurt. Sub acuzația de crimă cu premeditare. El riscă închisoare pe viață.

sursa: Libertatea, Heute, ziarulromanesc.at