Sari la conținut

Austria, un român a salvat de la moarte un pensionar de 85 de ani, ambii intoxicați cu fum în urma unui incendiu

07/03/2023 12:03 - ACTUALIZAT 14/12/2023 21:52

Austria, un român a salvat de la moarte un pensionar de 85 de ani, ambii au fost intoxicați cu fum în urma incendiului. În localitatea Bruck-Mürzzuschlag, situată în regiunea Stiria, Austria, în după-amiaza zilei de miercuri, 1 martie 2023, a izbucnit un incendiu într-un bloc de locuințe. Un bărbat în vârstă de 85 de ani a fost salvat de vecinul său. Salvatorul, un român de 52 de ani, a suferit și el o intoxicație cu fum și se află la spital, scrie portalul austriac 5min.at.

Citiți și: Austria, îngrijitoare româncă și bătrâna asistată salvate ”în ultima clipă” dintr-un incendiu

Austria, un român a salvat de la moarte un pensionar de 85 de ani

În jurul orei 16.00, trecătorii au observat fumul care ieșea dintr-un apartament dintr-un bloc de locuințe și au alertat pompierii. Ulterior, mai mulți vecini au căutat în apartament și au reușit să îl salveze pe proprietarul apartamentului, în vârstă de 85 de ani, care era întins pe podeaua bucătăriei, din apartamentul deja plin de fum, irespirabil.

Bătrânul de 85 de ani a fost transportat la spitalul regional din Hochsteiermark, Leoben, însoțit de un medic de urgență, cu răni de grad nedeterminat. Unul dintre vecinii bătrânei de 85 de ani, un român în vârstă de 52 de ani, a suferit o intoxicație cu fum în timp ce îl salva pe proprietarul apartamentului și a fost transportat la spitalul regional din Mürzzuschlag.

Cei 23 de pompieri ai brigăzii de pompieri Veitsch, care se aflau la datorie cu patru vehicule, au reușit să stăpânească complet incendiul. Anchetatorii de pompieri cred că incendiul a fost cauzat de manipularea necorespunzătoare a unei flăcări deschise.

surse: 5min.at, ZiarulRomanesc.at