După îndelungate discuții pro și contra, Austria a hotărât la nivel guvernamental ca minorii sub 7 ani să nu mai fie supuși testului Corona PCR, așadar pentru familiile cu copii care vin în Austria din zonele de risc, testul pentru copiii sub 7 ani nu mai trebuie făcut. Aflăm de asemeni că la sfârșitul acestei luni, august, va avea loc o actualizare a legii și a măsurilor Covid-19, care va reglementa toate domeniile de activitate în Austria.
Începând de ieri, carantina de 14 zile pentru persoanele care vin din zonele de risc, pentru cele testate pozitiv la virusul Sars-cov-2 și pentru persoanele de contact, s-a micșorat la 10 zile. Toate persoanele testate pozitiv, dar care NU prezintă simptome (așa numiții asimptomatici) vor intra în carantină 10 zile, la sfârșitul cărora își vor putea relua activitatea, FĂRĂ a mai face un nou test Corona.
Persoanele testate pozitiv care prezintă simptome, vor intra de asemenea în carantină tot 10 zile (și nu 14, ca până acum) la sfârșitul cărora vor trebui să facă un test PCR de Covid-19, care să le iasă negativ. De asemenea, ca să poată ieși din carantină, trebuie ca cel puțin două zile să nu mai aibă nici un simptom, chiar dacă cele 10 zile s-au încheiat deja. Așadar, diferența este că, ai simptome, ieși din cele 10 zile de carantină numai cu test. Nu ai simptome, stai doar 10 zile în izolare.
S-a specificat însă că nu se exclude posibilitatea ca durata carantinei, care acum a fost redusă la 10 zile în loc de 14, să fie din nou modificată, dacă situația o va cere.
Începând de ieri, în Austria au redeschis cinematografele mari, de tip Multiplex și ca să fie atrași clienții, unii patroni dau la fiecare bilet, coca cola și floricele gratis. Masca este obligatorie, în timpul filmului însă, poate fi scoasă, deoarece locurile au voie să fie ocupate unul da și unul nu, așadar există distanțare între spectatori.
În muzeele mari din Austria, de azi, s-a introdus masca.
Aflăm de la Ministerul de Externe austriac faptul că începând de luni, 10 august, Austria va declara Spania zonă de risc, datorită numărului în creștere de cazuri Corona. Cei care se află de ex. în Madrid sau Barcelona, sunt sfătuiți să se întoarcă de urgență în Austria, iar pentru cei ce plănuiesc o călătorie în Spania, guvernul a dat un avertisment de călătorie. Cine se întoarce în Austria începând de luni, 10 august, orele 0:00, trebuie să prezinte un test covid-19 negativ. Mallorca, Baleare sau insulele Canare nu sunt afectate de acest avertisment.
Germania introduce începând de sâmbătă, 8 august, testarea obligatorie pentru toate persoanele care vin din una din zonele de risc. Momentan, de câteva zile, Germania oferă aceste teste gratuit și numai pentru cine dorește să se testeze. Începând de sâmbătă, însă, ele vor fi obligatorii. Cine refuză, plătește amendă.
Isabela Buchholz
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA