Sari la conținut

Toţi pensionarii vor primi mai mulţi bani! Guvernul suspendă această măsură timp de DOI ani

29/03/2023 14:58
Austria suspendă ajustarea pensiilor

Austria suspendă ajustarea treptată a pensiilor – Guvernul federal al Austriei suspendă pentru doi ani o reglementare a ajustărilor eșalonate a pensiilor din cauza inflației ridicate. Iată ce trebuie să știți.

>>> Din 2024 toată lumea va plăti taxa ORF! Ce valoare va avea în fiecare stat federal

Austria suspendă ajustarea treptată a pensiilor

Inflația din Austria continuă la un nivel ridicat, ajungând la două cifre și mănâncă salariile și pensiile oamenilor.
Din această cauză, guvernul federal a anunțat că a decis să amâne ajustarea treptată a pensiilor, ceea ce însemna plăți mai mici pentru cei care se pensionează mai târziu în cursul anului.

>>> În ce țară este cel mai bine să te retragi la pensie: România este cu mult înaintea Austriei

Ajustarea alicotă” a pensiilor (Pensionsaliquotierung) înseamnă că suma pe care o primesc pensionarii în primul an de pensionare ar depinde de momentul în care se pensionează. Doar cei care se pensionează în ianuarie ar primi o creștere totală în funcție de rata inflației din anul precedent. Dacă vă pensionați în februarie, s-ar lua în calcul doar 90 la sută din creșterea pensiei. În martie, doar 80 la sută și așa mai departe până în noiembrie și decembrie, când oamenii nu vor primi nicio reajustare bazată pe inflație. Cei care lucrează mai mult timp (ceea ce guvernul încearcă să stimuleze pentru a combate penuria de forță de muncă) ar fi, de fapt, afectaţi.
Cu toate acestea, din cauza creșterii costului vieții, guvernul a anunțat că cetățenii în vârstă vor primi majorarea integrală a pensiei, indiferent de momentul în care se vor pensiona.

Măsura va fi suspendată timp de doi ani

Întrucât prima plată a pensiei stă și la baza creșterilor viitoare, reglementarea alicotă are un impact negativ pe termen lung în cazul unei inflații foarte mari. Anul acesta, aproximativ 100.000 de persoane din Austria se vor pensiona. Pentru ei, inflația ridicată ar fi adus o „deteriorare semnificativă” pentru anii următori.
Pentru 2024, prognozele economice actuale indică faptul că inflația va fi din nou peste medie. „Din acest motiv, reglementarea alicotă va fi acum suspendată complet timp de doi ani. Aproximativ 200.000 de persoane care își încep pensia în următorii doi ani vor primi astfel majorarea integrală a pensiei – indiferent de luna în care se pensionează”, a precizat ministerul.

>>> Vrei să te retragi la pensie în Austria? Acestea sunt condiţiile pe care trebuie să le îndeplineşti

Sursa: Der Standard, ZiarulRomanesc.at