Sari la conținut

Austria, stop cardiac în timp ce conducea pe Autostrada A10, șofer român transportat cu elicopterul la spitalul din Salzburg

Etichete:
26/08/2019 14:29

Șoferul român în vârstă de 49 de ani a suferit joi după-amiază, 22 august, un stop cardiac pe autostrada A10, lângă Golling. TIR-ul a ieșit de pe carosabil și a ajuns la marginea drumului pe ieșirea spre Golling.

Un participant la trafic și-a dat seama că ceva nu este în regulă și a oprit imediat. Alte două persoane, printre care un polițist aflat în afara serviciului, au sărit în ajutorul românului.

Românul a fost scos inconștient din TIR și salvatorii au început imediat manevrele de reanimare, acesta fiind resuscitat cu succes.

După îngrijiri acordate de medicii de pe ambulanță a fost transportat cu elicopterul medical la spitalul regional din Salzburg.

Camionul a fost luat de pe șosea cu sprijinul unei companii de tractări. Autostrada a fost închisă în zonă timp de peste o oră.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA