Ieri, 19 octombrie, a avut loc la Viena o nouă conferință de presă a pricipalilor reprezentanți ai guvernului austriac: Cancelarul Sebastian Kurz, Vice-cancelarul Werner Kogler, Ministrul sănătății Rudolf Anschober și Ministrul de interne, Karl Nehammer. Această conferință a fost ținută în încheierea unei consfătuiri anunțată în presă de câteva zile.
Reprezentații guvernului au reamintit momentele neplăcute din luna martie, când a existat lockdown-ul, adică închiderea totală. Cancelarul Kurz a anunțat că actual ne confruntăm deja cu al doilea val al pandemiei și a enumerat țări din Europa care au o situație mai gravă, și anume Olanda, unde a fost decretată închiderea aproape completă a vieții publice, adică un lockdown parțial, apoi Franța, Spania, Cehia, Slovenia, unde s-au luat deja măsuri foarte drastice.
Cancelarul a făcut o trecere în revista a diverselor categorii profesionale care merită mulțumirile lui, cum ar fi lucrătorii din gastronomie, profesorii, elevii etc. Din păcate, însă, mai sunt și cetățeni care refuză să pună în practică măsurile de protecție și nu iau situația în serios, a mai adăugat acesta.
”Există domenii unde avem probleme serioase, în spitale, spre exemplu, operații care au fost deja planificate de mult timp, trebuie amânate, și acesta este un lucru neplăcut și uneori chiar periculos.” El a făcut din nou un apel la toată populația Austriei să conlucreze pentru ca situația să nu scape de sub control.
Cancelarul a enumerat măsuri care vor intra în vigoare începând de vineri 23 octombrie, ora 0.00 și anume: rămâne în vigoare păstrarea distanței și totodată acoperirea nasului și a gurii, începând de vineri, 23 octombrie, numărul participanților la întâlnirile din timpul liber va fi drastic redus, anume în interior (indoor) vor avea voie doar 6 persoane adulte (plus copiii, care nu se socotesc) să se adune la un loc, iar în aer liber (outdoor) doar douăsprezece.
Ce manifestări sunt vizate: toate întâlnirile din timpul liber (sport, zile de naștere, nunți, botezuri, aniversări) în afară de înmormântări. Dacă vreți să organizați ceva în timpul liber, unde să participe un număr începând de la 7 adulți în interior și respectiv de la 13 în exterior, în sus, aveți nevoie de o aprobare specială de la autoritățile de sănătate. Formarea de grupe de peste 6 adulți în interior și 12 în exterior nu mai este permisă, începând de vineri.
Cursuri de yoga, spre exemplu, sau alte tipuri de cursuri sunt vizate și ele, de asemeni terenurile de joc sau de joacă, aceleași reguli. Dacă vorbim de drumeții pe munte, spre exemplu, nu vom lua în considerare tot muntele, ci numai grupurile separate de persoane.
Numărul participanților la manifestările organizate oficial, de exemplu meciuri, spectacole, este limitat, în interior 1000 de persoane iar în aer liber, 1500. Dar și aici apar noi restricții, toți participanții vor trebui să ocupe locuri fixe, să aibă nasul și gura acoperite, servirea băuturilor și a mâncărurilor nu mai este permisă. În plus, organizatorii vor trebui să obțină o autorizație oficială. Aceste măsuri se iau la nivel de țară.
Local, însă, la nivel de land, oraș, regiune, județ, comună etc, se pot lua măsuri și mai aspre cum ar fi reducerea timpului de funcționare a localurilor, interzicerea băuturilor alcoolice, masca în aer liber etc. Apelul cancelarului la cetățeni este distanțarea, masca și reducerea contactelor din timpul liber. Deci nu din timpul muncii, doar din timpul liber.
Vicecancelarul Werner Kogler a anunțat că sportul activ va fi în continuare posibil însă cu numărul minim de jucători necesari (de ex. fotbal, unde două echipe împreună sunt mai mult de 12 oameni) și că școlile și grădinițele rămân deschise. Va fi la latitudinea autorităților locale să hotărască asupra școlilor, nu se vor mai lua hotărâri în acest domeniu la nivel național.
De asemenea, subvențiile financiare (hilfsfonds) pentru economie, asociații, etc se prelungesc cel puțin până la sfârșitul lui decembrie, sau chiar până în martie anul viitor, cu scopul păstrării locurilor de muncă.
Isabela Buchholz