Astăzi a avut loc la Viena, ca în fiecare vineri, conferința de presă a ministrului sănătății austriac Rudolf Anschober, împreună cu purtătoarea de cuvânt a comisiei Corona, Daniela Schmid, pe tema situației și a culorilor semaforului Corona.
Bilanțul de azi, 2 octombrie, înregistrează în Austria 688 de noi infectați și peste 700 de vindecați. Ministrul sănătății a comunicat că în ultimele 24 de ore, în Austria s-au făcut 21.839 de teste, adică de patru, cinci ori mai multe în comparație cu câte se făceau în primăvară, adică patru, cinci mii de teste pe zi.
În continuare, el a dat câteva date și anume: în luna septembrie s-au efectuat în medie 14.570 de teste pe zi, actual avem 8.385 de bolnavi, peste 2.000 se află în spital, din care 100 de persoane se află la terapie intensivă. Vârsta medie este de 37,8 ani. Cele mai multe cazuri se înregistrează în Viena, și anume 266 și imediat după, vine Austria Inferioară (Niederösterreich), cu 103 de bolnavi.
Iată ce indică semaforul:
- În Austria, actual, nu este nici o regiune roșie;
- Șase zone au fost puse pe portocaliu, adică au un risc de îmbolnăvire crescut: Hermagor, în Carnintia (Kärnten), Neusiedl am See în Burgenland, orașul Sankt Pölten, Mistelbach și Scheibbs în Austria Inferioară (Niederösterreich) precum și Hallein în Salzburg. Unele dintre acestea fuseseră săptămâna trecută pe galben.
- Șapte regiuni, care fuseseră pe verde, sunt acum pe galben, ceea ce înseamnă un risc de îmbolnăvire mediu, anume: Oberpullendorf și Oberwart în Burgenland, Villach Land (adică regiunea limitrofă orașului Villach) în Carintia (Kärnten), zona limitrofă orașului Sankt Pölten (St. Pölten Land) în Austria Inferioară (Niederösterreich), Braunau am Inn și Schärding în Austria Superioară (Oberösterreich) precum și Voitsberg în Steiermark.
- Zona Kufstein din Tirol a fost pusă de pe portocaliu pe galben, iar Eferding și Deutschlandsberg din Austria Superioară (Oberösterreich) au fost puse de pe galben, săptămâna trecută, pe verde.
- Toate celelalte regiuni rămân la culorile de săptămâna trecută.
Deja de la introducerea acestui sistem, datorită afirmațiilor contradictorii care s-au făcut, există un mare grad de derută în rândul populației, cu privire la puterea de decizie a semaforului, adică, mai simplu, oamenii nu mai știu ce să creadă și nu știu dacă aceste culori au o reală importanță și o reală putere de a reda situația la zi.
Isabela Buchholz
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC AUSTRIA