Sari la conținut

Austria se opune aderării rapide a Ucrainei la UE: ”Sunt țări care așteaptă de ani de zile”

25/04/2022 07:14

Austria se opune aderării rapide a Ucrainei la UE: ”Sunt țări care așteaptă de ani de zile”.

Ministrul austriac de Externe, Alexander Schallenberg, și-a declarat reținerea în privința acordării Ucrainei statutului de ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană, relatează agențiile de presă.

Mass-media rusă și ucraineană au interpretat acest lucru ca un refuz categoric al Vienei la aderarea Ucrainei la UE. Au existat critici clare din partea Kievului, scrie ORF.

El înțelege ideea aderării Ucrainei la UE în emoționalitatea momentului, a spus Schallenberg. ”Există și Bosnia-Herțegovina și țări precum Serbia, Muntenegru, Macedonia și Albania care așteaptă de ani de zile deschiderea negocierilor de aderare”, a declarat el.

Austria nu mai cumpără petrol din Rusia, iată cine este cel mai important furnizor

Austria se opune aderării rapide a Ucrainei la UE

”Un stat precum Ucraina nu trebuie neapărat să fie legat prin calitatea de membru deplin. Gândim în termeni de șabloane gata făcute”, a explicat Schallenberg, citat de Kurier.

El pledează pentru crearea de ”oferte personalizate” pentru ca state precum Moldova, Georgia și Ucraina. Astfel, vor avea cea mai apropiată legătură cu Uniunea Europeană. 

De exemplu, el și-ar putea imagina un sistem în care aceste state ar fi pe deplin implicate în domenii specifice precum energia, transporturile și piața internă. Însă fără a fi un membru oficial al UE. ”Având în vedere procesul îndelungat de aderare, trebuie să fim foarte atenți și la așteptările generate de discuțiile despre apartenența deplină la Kiev și Ucraina”, a subliniat ministrul de Externe.

Schallenberg consideră că este necesar ca UE să-şi consolideze relaţiile cu Ucraina. Însă nu printr-o aderare, ci prin mai multă ”flexibilitate”.

Austria scoate gazul! INTERZICE construirea de case cu încălzire pe gaz, cele actuale înlocuite până în 2040

Ucraina e dezamăgită

Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev a reacționat spunând că Ucraina este dezamăgită de opoziția Austriei față de aderarea ei la UE. Potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului, astfel de declarații ignoră faptul că marea majoritate a populației din țările fondatoare ale UE sprijină integrarea Ucrainei.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat săptămâna trecută optimismul faţă de o aderare a ţării sale la Uniune. Ucraina ar putea obține statulul de ţară candidată la aderarea la UE ”în săptămânile viitoare”, îşi exprima el speranţa.

Obţinerea statului de ţară candidată la aderarea la UE este, în principiu, un proces complex, care durează de obicei mai mulţi ani.

În afară de acest lucru, este necesar un acord unanim al celor 27 de state membre UE. Dar şi dovedirea unei stabilităţi politice a ţării respective. Un lucru dificil de demonstrat de către o ţară aflată în război.