
Șoc diplomatic: Austria scoate la vânzare imperiul imobiliar al Rusiei, averi de peste 120 de milioane de euro. Un demers exploziv agită diplomația internațională: Rusia ar putea pierde o parte importantă din proprietățile sale imobiliare din Austria, în urma unei decizii judecătorești fără precedent. Potrivit cotidianului Der Standard, mai multe imobile care aparțin în prezent Federației Ruse, dar care au fost anterior deținute de fosta Uniune Sovietică, riscă să fie scoase la licitație publică.

Austria scoate la vânzare imperiul imobiliar al Rusiei
Totul a început cu un proces internațional deschis de compania ucraineană Naftogas, care a solicitat despăgubiri de 4,3 miliarde de euro pentru pierderile suferite în urma anexării Crimeei de către Rusia. Tribunalul Permanent de Arbitraj de la Haga a dat câștig de cauză Ucrainei în 2023, iar acum, decizia poate fi executată și în Austria, scrie heute.at.
Astfel, Naftogas a depus un exekutionsantrag (cerere de executare silită) la Judecătoria Districtului Viena – Innere Stadt, care a fost aprobată. Dacă procedura va continua, peste 20 de clădiri aflate pe teritoriul austriac, în valoare totală de peste 120 de milioane de euro, ar putea fi vândute.
>>> Citiți și: Sistemul secret al Vienei: 500.000 de oameni trăiesc bine cu bani puțini, cum poți avea și tu aceste avantaje
Ce clădiri sunt vizate
Autoritățile austriece nu vor confisca clădirile cu statut diplomatic – precum Ambasada Rusiei din Reisnerstraße, Misiunea Comercială, Institutul Cultural Rus sau Consulatul General din Salzburg – acestea sunt protejate de convențiile internaționale.
Însă restul proprietăților, multe dintre ele utilizate decenii întregi de diplomați sovietici și ruși, ar putea fi executate. Printre acestea se află imobile rezidențiale din Viena, situate în:
- Technikerstraße (Wieden)
- Schiffmühlenstraße (Donaustadt)
- Sternwartestraße, Gentzgasse și Dr.-Heinrich-Maier-Straße (Währing)
De asemenea, figurează și clădiri mai mici, cum ar fi fostul birou al agenției de presă TASS din Große Neugasse, acum abandonat.
Toate aceste clădiri au fost, inițial, proprietatea Uniunii Sovietice. După destrămarea URSS în 1991, ele au fost transferate oficial Federației Ruse în 2009, fiind considerată „stat succesor de drept internațional”. În schimb, celelalte 14 foste republici sovietice au primit statutul de „state succesoare”.