O îngrijitoare de naționalitate română a leșinat într-o benzinărie din Loosdorf, Austria și nimeni nu a intervenit să-i acorde primul ajutor.
Din cauza că nimeni nu a intervenit, femeia este acum în stare critică, iar o altă româncă este anchetată de autorități în legătură cu acest caz.
Femeia călătorea cu autobuzul, dar s-a prăbușit pur și simplu în benzinărie, sub ochii îngroziți ai clienților și ai angajaților stației.
Românca, în vârstă de 36 de ani, a leșinat după o oprire în localitatea austriacă Loosdorf, săptămâna trecută. Ea se află în stare critică, în moarte cerebrală.
Polițiștii anchetează patru persoane care erau prezente în momentul în care femeia a leșinat și nu au făcut nimic pentru a o ajuta. Este vorba despre doi bărbați și două femei, o româncă și trei cetățeni maghiari, împotriva cărora a fost depusă deja plângere la parchet pentru omisiune de acordare a primului ajutor, au declarat reprezentanții poliției, citați de noe.orf.at.
„Nu excludem posibilitatea de a depune plângere împotriva mai multor persoane. Acest aspect depinde de verificările suplimentare și de concluziile formulate în urma examinării materialului video“, a afirmat purtătorul de cuvânt al poliției, Walter Schwarzenecker, citat de publicația austriacă.
Până la acest moment, împotriva personalului stației de alimentare cu carburant nu s-a luat nicio măsură. „În caz de săvârșire a faptei de omisiune de acordare a primului ajutor, în formă deosebit de gravă, poate fi aplicată o sancțiune privativă de libertate cuprinsă între șase luni și un an“, a spus purtătorul de cuvânt al poliției, în legătură cu acest caz.