Sari la conținut

Austria, român condamnat la închisoare, a spart un bancomat cu 73.800 euro, vedetă pe Youtube la distracția din pușcărie

14/10/2021 12:59 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:27

Sorin B., un român în vârstă de 34 de ani, acuzat de efracție și furt grav pentru o faptă care a avut loc pe 27 noiembrie 2019, a fost unul dintre protagoniștii filmului pus pe Youtube, în care s-a putut vedea cum chefuiesc unii deținuți în Austria, dând naștere la numeroase comentarii pe rețelele de socializare.

Bărbatul a fost condamnat acum, după ce a așteptat mai bine de un an de zile extrădarea din Marea Britanie. El a fost acuzat că a pătruns în centrul cinematografic din Wiener Neustadt cu un complice, a tăiat grila metalică care era atașată unui bancomat și a fugit cu bani în valoare de 73.800 euro.

(în stânga fotografiei, alături de avocatul apărării, foto meinbezirck.at)

Cum petrec unii deținuți români din Austria, videoclipul care a făcut deja valuri în presa austriacă

De asemenea, inculpatul este ”Youtube Star”

Românul a fost arestat în Marea Britanie și a trebuit să aștepte peste un an pentru extrădare. ”Nici Corona și nici Brexit nu au fost favorabile pentru escroc”, scrie meinbezirk.at.

Cu toate acestea, în Austria, mai precis în arestul preventiv din Wiener Neustadt, lucrurile au fost mai relaxate, dovadă fiind un videoclip care acum a devenit celebru, românul fiind una dintre ”vedete”, mai scrie sursa citată.

În fața judecătorului, inculpatul a mărturisit că voia să construiască o casă în România și avea nevoie de bani, apoi a împrumutat de la un albanez care locuiește în Anglia 10.000 de euro și era presat de datorie. Astfel, a intrat în centrul cinematografic din Wiener Neustadt și a spart bancomatul. Banii furați nu i-au rămas lui, ci celui de la care împrumutase bani și față de care avea datorie.

Instanța însă l-a condamnat pe Sorin B. la doi ani de închisoare, dintre care mai are de executat opt ​​luni. Verdictul este definitiv.