Sari la conținut

Austria refuză să oprească livrările de gaz din Rusia. Ministru: „Nu vom putea REZISTA”

09/05/2022 07:30 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:13

Austria refuză să oprească livrările de gaz din Rusia. „Un embargo asupra gazelor este o linie roșie clară pentru Austria”, a declarat ministrul Economiei, Margarete Schramböck. 

Ministrul austriac al Economiei, Margarete Schramböck, a avertizat că un embargo asupra gazelor împotriva Rusiei ar fi nesustenabil.

Într-un interviu acordat ziarelor grupului de media Funke, ministrul austriac al Economiei, Margarete Schramböck, a declarat că Austria s-ar opune ferm embargoului asupra gazelor ruseşti.

„Nu trebuie să trimitem niciun semnal în direcția unui embargo pe gaz dacă știm că nu îl vom putea susține. Nici noi, nici Germania nu vom putea rezista. Există un nu clar din Austria și, de asemenea, din Germania, pentru că un embargo ar face mai mult rău decât bine”, a spus Schramböck.

>>> Viena a trecut pe lângă un dezastru: un polonez evacuat forțat a vrut să arunce blocul în aer cu o explozie cu gaze

Declaraţiile ministrului vin după ce Austria deja și-a exprimat sprijinul pentru un embargo pe petrol al UE împotriva Rusiei. Dar, spune ministrul, embargoul pe gaz rămâne o „linie roșie”, deoarece Austria încă obține 80% din gazul său din Rusia, iar acest lucru nu s-a schimbat de la începutul războiului din Ucraina.

De asemenea, ministrul a avertizat Germania să nu mai trimită semnale către un embargo pe gaz și a indicat că va exista puțină solidaritate în cazul opririi livrărilor de gaze rusești.

 „Pentru noi, întrebarea este cine va plăti pentru aceasta în cazul în care Uniunea Europeană impune că depozitele trebuie umplute”, a spus Schramböck.

„Putem folosi banii din impozitele austriece pentru a face provizii pentru instalațiile de depozitare care deservesc nevoile austriece. Dar nu putem folosi banii din impozitele austriece pentru a cumpăra gaz pentru Germania, Franța sau Țările de Jos”, a spus ea.

Sursa: Handelsblatt, ZiarulRomanesc.at