Statul UE cu cel mai ridicat procentaj de cetăţeni străini în 2019 era Luxemburg (47% din totalul populaţiei), în timp ce aceştia reprezentau 16% în Austria. Defalcat, 8%, cetăţeni din Uniunea Europeană şi ceilalţi 8% din afara spaţiului comunitar.
România este statul european cu cei mai puțini cetățeni străini pe teritoriul său, mai puţin de 1% din totalul populaţiei. Aceeaşi situaţie este şi în cazul Poloniei, arată datele publicate de Eurostat.
Un procentaj ridicat de cetăţeni străini – 10% sau mai mult din populaţia rezidentă – se înregistra anul trecut şi în Cipru, Malta, Estonia, Letonia, Irlanda, Belgia, Germania şi Spania.
La 1 ianuarie 2019, aproximativ 21,8 milioane de cetăţeni străini locuiau în unul din cele 27 de state membre ale UE, reprezentând aproape 5% din populaţia blocului comunitar.
În plus, existau la 1 ianuarie 2019 aproximativ 13,3 milioane de persoane care locuiau în una din ţările membre UE, având cetăţenia unui alt stat din blocul comunitar, reprezentând aproape 3% din populaţia UE.
În cele mai multe din statele UE, majoritatea cetăţenilor străini provenea din ţări din afara blocului comunitar, arată datele Eurostat.