Sari la conținut

Austria primește până la 100 de ucraineni grav răniți în lupte și le ofere asistență medicală

25/05/2022 09:04

Austria primește până la 100 de ucraineni grav răniți în lupte și le ofere asistență medicală.

Cancelarul federal Karl Nehammer a convenit cu președintele ucrainean Volodymyr Selenskyj ca Austria să primească până la 100 de ucraineni grav răniți și să le ofere asistență medicală, scrie presa austriacă.

Nehammer a mai discutat în cadrul unei convorbiri telefonice purtate marți cu președintele ucrainean despre situația din Donbass în contextul luptelor grele, ajutorul umanitar și asigurarea securității alimentare la nivel mondial.

UE a înghețat 10 miliarde de euro de la oligarhii ruși, 254 de milioane din Austria

Austria primește până la 100 de ucraineni grav răniți

Austria va prelua în primul rând femei și copii, va oferi tratament medical și va asigura reabilitarea medicală, lucru pentru care Selenskyj și-a exprimat recunoștința.

Preluarea va fi organizată sub conducerea coordonatorului de refugiați Michael Takacs. Răniții vor fi cazați și îngrijiți, printre altele, în spitalele AUVA.

„Aceasta este datoria noastră umanitară, pe care suntem bucuroși să ne-o asumăm. Printre altele, este vorba despre persoane care și-au pierdut membrele în urma unor bombe sau obuze și care acum au nevoie de tratament, dar și de îngrijire ulterioară, cum ar fi proteze”, a declarat cancelarul.

Austria a preluat deja 70.000 de refugiați ucraineni

În plus, Austria a preluat și cazat deja aproximativ 70.000 de persoane strămutate din Ucraina, fapt pentru care Selenskyj le-a mulțumit și el austriecilor.

Temuta criză alimentară va afecta în special țările din Africa de Nord sau Pakistan, care depind în mare măsură de exporturile din Ucraina. Nehammer l-a asigurat pe Selenskyj de sprijin deplin în crearea și extinderea „coridoarelor verzi”.

Strategia e de a putea scoate produsele agricole din țară și pentru a evita ca marile recolte să putrezească în Ucraina și să pună în pericol securitatea alimentară globală.

Convorbirea telefonică a servit, de asemenea, drept schimb de replici în perspectiva reuniunii extraordinare a Consiliului European care va avea loc la Bruxelles în perioada 30-31 mai și care se va axa pe războiul din Ucraina și pe consecințele acestuia.

În ultimele luni, Austria a oferit Ucrainei ajutor financiar și umanitar și a livrat echipament de protecție, combustibil pentru uz civil și vehicule de urgență.