
Austria schimbă radical regulile pentru serviciul militar obligatoriu. După luni de negocieri, guvernul de la Viena a aprobat cea mai amplă reformă a sistemului de apărare din ultimele două decenii. Începând din 2027, tinerii încorporați nu vor mai încheia serviciul după cele șase luni actuale, ci vor continua cu încă trei luni de exerciții obligatorii, în cadrul noului model „6+3”.

Serviciul militar obligatoriu ajunge la nouă luni
Decizia a fost anunțată luni, în cadrul Consiliului de Miniștri de vară desfășurat la cazarma Schwarzenberg din Salzburg. Reforma pune în aplicare recomandările Comisiei pentru serviciul militar, prezentate la începutul anului, și reprezintă prima modificare majoră a serviciului militar obligatoriu din ultimii 20 de ani. Din 2027, cei șase luni de serviciu militar vor fi urmate imediat de trei luni de exerciții militare obligatorii, astfel încât perioada totală petrecută în Bundesheer va ajunge la nouă luni.
Guvernul susține că măsura este necesară pentru întărirea capacității de apărare a Austriei într-un context european marcat de riscuri de securitate tot mai mari. Noul sistem urmărește creșterea nivelului de pregătire al rezerviștilor și consolidarea capacității de mobilizare a armatei austriece.
Soldații vor primi 1.000 de euro pe lună și concediu
Pentru a face serviciul militar mai atractiv, executivul a decis și o creștere semnificativă a remunerației. Recruții vor primi 1.000 de euro pe lună, față de aproximativ 625 de euro în prezent. În plus, pentru prima dată, militarii în termen vor beneficia și de zile de concediu, o măsură care până acum nu exista în actualul sistem.
Modificări importante apar și în cazul serviciului civil. Acesta va rămâne de nouă luni, însă vor fi adăugate încă două luni de activități suplimentare, inițial pe bază de voluntariat. Dacă numărul celor care aleg serviciul militar va fi insuficient, cele două luni suplimentare vor deveni obligatorii pentru persoanele care efectuează serviciul civil în anul următor.
Vezi și: Atacuri masive. Rachete asupra aeroportului, navă atacată. Conflictul se extinde
Cea mai mare schimbare din ultimele două decenii
Autoritățile austriece estimează că reforma va avea un impact asupra tuturor generațiilor care vor începe serviciul militar din 2027. În fiecare an, aproximativ 15.000 de tineri efectuează serviciul militar obligatoriu, iar un număr similar aleg serviciul civil. De la reintroducerea serviciului militar obligatoriu, în 1955, aproape două milioane de persoane au trecut prin Bundesheer.
Detaliile reformei au fost prezentate de guvernul austriac după Consiliul de Miniștri de vară și preluate de publicațiile Der Standard, Heute și altele, care au relatat despre compromisul politic privind noul model „6+3”.
