Sari la conținut

Din 12 mai, Austria prelungește cu șase luni CONTROALELE la granița cu Ungaria și Slovenia

11/05/2022 14:32 - ACTUALIZAT 14/12/2023 22:13

Din 12 mai, Austria prelungește cu șase luni CONTROALELE la granița cu Ungaria și Slovenia.

Austria a prelungit cu cel puțin jumătate de an controalele la granița cu Slovenia şi Ungaria. Acestea fuseseră introduse în timpul crizei refugiaților din 2015, a precizat miercuri Ministerul austriac de Interne pentru Agenţia de Presă APA, citată de Der Standard.

Ordinul dat de ministrul de interne, Gerhard Karner, va intra în vigoare joi, 12 mai 2022, la ora zero. Va fi valabil până pe 11 noiembrie 2022, când va trebui prelungit dacă va fi necesar.

Austria prelungește cu șase luni CONTROALELE la granița

În informarea transmisă Comisiei Europene, Austria a invocat migrația secundară, adică migrația între statele membre ale UE și situația de la frontierele externe ale Uniunii Europene, precum și amenințarea tot mai mare a terorismului și a crimei organizate, drept motive pentru continuarea controalelor la frontieră.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis pe 26 aprilie că statele membre ale UE pot efectua controale la frontieră doar dacă „există o amenințare gravă la adresa ordinii publice sau a securității interne”.

Potrivit ministrului austriac de interne, războiul din Ucraina reprezintă o provocare uriașă pentru securitatea internă a Europei.

„Evoluții deosebit de periculoase pot fi observate în traficul de persoane. De aceea avem nevoie de o protecție puternică a frontierelor externe. Este extrem de important ca şi controlul la frontierele interne să fie posibil în viitor, dacă este necesar. Acest lucru ar trebui inclus şi în noul Cod al Frontierelor Schengen”, a subliniat Gerhard Karner.

Măsura ministrului austriac de interne vizează graniţele Austriei cu Slovenia şi Ungaria